am trecut mai departe...

“Am stiut ca azi va fi soare in Geneva, dupa...” incepea mesajul care nu a ajuns niciodata la destinatar. Vineri incepuse morocanos si ploios, dar dupa curs m-am asezat alene pe o banca in apropierea lacului, am inchis ochii, si-am asteptat sa iasa soarele. Si da, si-a intins caldura pana in ultima celula a trupusorului meu. “Am stiut ca azi va fi soare in Geneva, dupa cateva...”.
“Madamfranc”: o voce barbateasca dar timida se apropia de mine. M-am oprit din scris. “Madamfranc”. Am ridicat un ochi. “Madamfranc” insistent. Am coborat capul in pamant si-am oftat. Nici nu am stiut cum sa reactionez. Era evident unul “de-al nostru”. Cand am decis totusi sa-i raspund cu o privire, a tacut. S-a asezat pe banca langa mine. Nici nu-mi pot aminti cum am inceput conversatia, dar cand si-a dat seama ca vorbesc romaneste, m-a intrebat daca si eu sunt “de-acolo”. Si-a scos portmoneul in care se vedeau cateva foi de 10Ron, si mi-a aratat buletinul (eliberat nici mai aproape nici mai departe de com.Turda). Mi-a parut rau pe loc de toti leii romanesti pe care i-am lasat in sertarul de la JEM, ametita fiind de coloratura bancnotelor din pormeneul meu (lei romanesti, lei moldovenesti, euro, franci, forinti, in sume absolut simbolice).
Razvan are 20 de ani, si doar 3 clase. Nu e greu sa ghicesti de unde vine, dupa tinuta modesta, chipul nebarbierit si sapca din crestet. Comunica greoi, demonstrand un retard usor, sau poate doar lipsa unei fiinte care sa-i vorbeasca in copilarie si care sa-l invete sase faca inteles.
E in Geneva de 3 zile, si strange bani sa se intoarca inapoi. Are unde sta dar “postul” care i-a fost promis de un “patron” a fost dat altcuiva pe cand a ajuns aici. Parintii lui au murit, si-a ramas sa poarte de grija celorlalti 3 frati mai mici, care sunt toti in scoala. Drumul pana la Geneva l-a costat 100euro, dar inapoi e numai 70 (bine de stiut. Eu inca nu stiu cu ce ma intorc acasa. Si nici nu ma gandesc, inca, la asta).
- Iti place la Geneva, Razvan?
Pentru o secunda am avut impresia ca nici nu stie exact unde e, si ca nici nu s-a gandit pana acum daca ar putea exista ceva ce sa-i placa departe de casa fiind, intr-o tara straina unde se vorbeste o limba straina si circula o moneda straina. Dar mai dureros decat faptul ca totul e strain e faptul ca EL e strainul.
- Imi place, dar aici e frumos numai daca ai bani.
(Tin sa mentionez ca am sa sar peste milogeala dintre fiecare doua cuvinte: hai, imi dai ceva sa-mi iau de mancare?!)
Sincera sa fiu, daca as fi avut, i-as fi dat toti banii numa sa-l vad dus acasa. M-a incercat un amestecat sentiment de nervi si de mila, de revolta si de dorinta de ajuta un om sarac, flamand, si aflat departe de casa. M-am asigurat ca nu fura.
- Vai, Doamne, niciodata!
Da, probabil daca era hot, nu avea vreme de conversatie si socializare pe marginea lacului Leman. Sigur ca mi-am cedat, si i-am intins 5franci, in ciuda obijnuintei mele de a da la batrani si numai la batrani.
Nesimtita cum sunt, i-am zis lui Razvan ca vreau sa-i fac o poza. “Si inca una. Hai si aici. Intoarce-te si cu fata la soare. Asa, sa se vada fantana din spate: Razvan, primul roman nenorocit necunoscut din Geneva”.
Am trecut mai departe.

M-am tot intrebat unde sunt ascunsi hotii si cersetorii romani care au invadat Europa. Pana vineri nu i-am vazut. De vineri incoace doar pe ei ii vad. Doua ore dupa intalnirea cu Razvan si banii de cafea dati, hoinaream strazile centrului vechi, cand in fata unui magazin o doamna “masiva” canta la un acordeon fals. “Frumos”, ma gandesc. O balada draguta! Lume multa trece prin fata ei. Trec strada. ‘Cocoana’ isi da drumul la voce. Ma opresc surprinsa. “Nu ma lasa, nu ma lasa, iubirea mea”.
Am trecut mai departe.

Sambata dimineata, un stop in Geneva. In masina o nemtoaica, un american, un scotian, un corean si subsemnata. 4 indivizi pe la 40 de ani cu sticle de plastic in maini spala fara nepoliticos geamurile masinilor oprite. Pentru ca nu le-am dorit/platit serviciile, am ramas cu o dunga de apa cu spuma pe mijlocul parbrizului. Nici n-am avut curajul sa scot capul pe geam. Am trecut mai departe.

Duminica la amiaz, singura, intr-un oras strain, ma bucuram din plin de tot ce-mi vedeau ochii. Doua tiganci trec pe langa mine, bolborosindu’mi cuvinte intr-o franceza pe care nici ele n-o inteleg. Am trecut mai departe.

Intr-adevar, romanii nostri sunt peste tot (dar daca ma gandesc mai bine, si eu sunt doar o romanca la Geneva). Nu stiu daca pana acum n-au existat pentru mine, daca am inchis ochii, daca i-am negat sau daca am preferat sa refuz sa-i vad. Dar realitatea m-a izbit. Puternic. Inca nu i-am raspuns. Am ales probabil... sa trec mai departe.