Expiră la ...

*despre perisabilitatea datelor

Concluzia acestui început de an: tot ce am în portmoneu expiră! Mai mult, 60% din "tot ce am în portmoneu" va expira brusc și concomitent! Nu mă refer atât la bani și pastile de ibuprofen, cât la lucruri mai puțin evidente și mult mai serioase: cărți de vizită (numerele de telefon, adresele de email, site-urile - toate se schimbă), buletin, card de reducere, carnet de conducere, carduri  bancare, abonamente  etc.

Povestea expirării mele începe în 2 februarie când am intrat la ghișeul RATUC de lângă Teatrul Lucian Blaga pentru a-mi face abonament. Am întins toate actele necesare doamnei, și ea le-a luat pe rând la purecat. 

-Studacrdu' ăsta-i expirat! Ai altu'?

Am luat cardul în mână și m-am uitat la valabilitate ...-01.2010, deci expirase de două zile. Și nu, nu aveam altul. Unul nou costă 20ron, deci m-am îndreptat spre un bancomat pentru a scoate suma. Dar, surpriză, cardul bancar era expirat din luna noiembrie. Am intrat în sediul BT sperând să găsesc cardul reemis.

- Da, da, cardul a fost reemis mi s-a spus, dar dacă nu este ridicat în termen de două luni, banca îl distruge.

Calculez rapid: noiembrie-decembrie, decembrie-ianuarie. e 2 februarie => cardul meu e deja distrus. Cer re-reemiterea cardului.

Două săptămâni mai târziu - să fi fost 17 februarie, deschid formularul Studcard online și încep să-l completez:

Nume, prenume ____

domiciliu ___

serie, număr buletin ___

data expirării 24.02.2010!

Peste o săptămână îmi expira și buletinul iar procesarea Studcardului dura aprox. 10 zile. 

Procesul a fost, pe scurt, următorul:

Studacard:

După 10 zile de la completarea online a datelor, studcardul meu nu era gata. Nici după 14 și nici după 16 zile. Între timp împlinisem 24 de ani, ceea ce scimba "datele" problemei. Am decis într-un final să sun "staff-ul Studcard", ca să mi se confirme emiterea cardului și posibilitatea de a-l ridica de la sediul băncii. Total: 20 zile.

Card BT:

A fost gata în timp - 5 zile

Buletin de identitate:

Trei drumuri la Primărie + (minim) o săptămână până la eliberare.

Total: cine mai știe?!

În ciuda birocrației din Primărie, am fost plăcut impresionată de servicii și de angajați. Tot sistemul e bine pus la punct, iar la coadă se stă pe bază de număr, deci hărmălaia e (semi-)evitată și (demi-) organizată. O doamnă în vârstă se uita nedumerită la aparatul de unde trebuia să-și aleagă număr, fără să știe pe ce buton trebuie să apese. Am întrebat-o unde are de mers, și mi-a zis: La chirii. Chirii? Doamnă dragă, nu trebuie decât să citiți lista și când vă dați seama mai exact la ce departament aveți de mers, puneți degetul pe titlul lui, și veți primi numărul, i-am zis. Am întâlnit-o apoi la coada de la Casierie. Era la fel de nerumerită:

Pentru noi era mai simplu când era o singură coadă: ne așezam oriunde și așteptam. Acum nici nu văd până acolo și mă dor ochii din cauză la lumina aia.

Într-adevăr, erau cinci-șase cozi paralele, numerele nu erau strigate ci doar afișate pe panouri cu leduri roșii, iar doamna nu vedea la distanță. Ca lucrurile să fie și mai complicate, numerele nu erau consecutive de la o casă la alta. Două funcționau pe 476x, alte trei-patru pe 723x. 

Am descoperit însă că dacă mergi la Primărie la finele programului, nu mai trebuie să stai la nicio coadă, și, în mod suprinzător, doamnele funcționare nu sunt țepoase.

După eliberarea Studcardului nu am putut să-mi fac abonamentul - din lipsa buletinului, dar despre amabilitatea doamnelor de la RATUC nu discut. Nu merită, pentru că e prea rară. Dar le respect pentru că fac una dintre meseriile pe care eu le-am catalogat ca fiind: Cele Mai Oribile Meserii din România, la același nivel cu cei care vând ziare în alte conserve anti-claustrofobice.

Serviciile BT au fost acceptabile față de serviciile/operativitatea băncii Volksbank, având în vedere faptul că ambele au oferit aproximativ același serivciu: reemiterea unui card (bancar/studcard)

M-am amuzat realizind faptul că un studcard (card pentru reduceri) costă 20lei și este valabil doi ani, un card la BT costă 9.5lei și are tot o valabilitate de 24 de luni iar un buletin costă 7lei+4lei (timbru fiscal) și e nevoie de 10 acte pentru eliberarea acestuia - valabilitate 10 ani. Dar, după ce le ai pe toate acestea poți beneficia de un abonament gratuit pe transportul în comun.

Azi e 25 martie. Am buletin nou, am card nou, am studcard nou, și, în fine, am un super-abonament RATUC până în luna iulie. Mi-am recuperat identitatea, drepturile, și mobilitatea, și sunt un cetățean mulțumit - cel puțin până începe tura 2 (carnet de conducere, legitimație bibliotecă etc.)!

- Zece ceaiuri, vă rog!

foto: Bogdan Stănescu

Vineri a fost ziua în care m-am transformat în ceainic (cu toartă, modele florale, plin de ceai, alea-alea). Am pus apa la încălzit de dimineață împreună cu Bogdan, dar focul a fost prea mic și până să fiarbă bine ideea, se făcuse deja destul de târziu pentru infuzii lungi.

Mergem? Mergem! Am încercat împreună cu Bogdan să înțelegem mai bine ce presupune o asemenea documentare urmată de elaborarea propriu-zisă a câtorva articole. Iată povestea:

Am luat de pe grupul (Facebook) I Love Cluj o listă cu 12 locuri în care clujenii își beau ceaiul. Am ales 10 pe care le-am considerat mai relevante, și-am început o călătorie de documentare a ceea ce urma să devină: Top 10 places to drink a nice cup of tea in Cluj Napoca. Bogdan făcea fotografii, eu răsfoiam meniul, răspundeam întrebărilor managerilor curioși și luam notițe.

În prima ceainărie în care am intrat am băut ... o cafea. Cunoșteam bine ceaiurile lor, și eram oricum prea adormită pentru un "ceiuc fierbinte". Până Bogdan a făcut poze ici-colo, eu am contemplat ce se întâmpla în jurul meu, și în doar câteva secunde mi-am dat seama că defapt acest minuscul și boem spațiu îmi era cu adevărat foarte, foarte drag. Era pe la prânz, și era plin-ochi. Servirea a durat mult, dar cafeaua a fost bună. Fumul era gros, dar atmosfera duduia intens și dinamic, așa cum le șade bine "marilor orașe". Dar ce să scriu din toate acestea? Cât de sinceră să fiu și până unde să merg? Am notat ce-am crezut mai important, am dat pe gât cafeaua (excelentă) și-am plecat mai departe spre următoarele 9 destinații.

A fost un experiment extrem de interesant! Am văzut ceainăriile în ora lor de ne-vârf, când unele erau aproape goale sau altele rezolvau "treburi administrative". Am întâlnit oameni de tot soiu', toți în același domeniu de activitate. Unul dintre manageri a vrut să ne întâlnească personal pentru a înțelege mai bine ce dorim, și a face clar ce vrea el de la noi. Ne-a zis foarte explicit că dacă există un Top10, "cafeneaua" lui va fi pe locul I sau nu va fi deloc. Dar după ce a mai coborât puțin garda s-a dovedit un tip simpatic de la care am aflat foarte multe informații interesante. O altă "hangiță" ne-a primit cu bucurie și ne-a lăsat să facem poze, dar când am cerut un meniu pentru a-l răsfoi (și a comanda, duh!) m-a înjunghiat cu câteva întrebări foarte directe. I-am spus că acest local a fost menționat pe facebook ca fiind unul dintre cele.... dar domnișoara era documentată și știa despre ce vorbesc. [grupul I-love-Cluj are (la ora publicării acestor rânduri) peste 12.000 fani. Șansele sunt mari ca ea să fie unul dintre ei.] Și atașamentul ei față de locul de muncă era evident. Ne-a adus cu prietenie ceaiul, dar când am început să-l fotografiem, a venit înapoi la noi pentru a ne ruga politicos să-l "rearanjăm", forma de prezentare actuală fiind mai mult o "improvizație". La plecare, tânăra brunetă simpatică ne-a oferit unul dintre cele două ceaiuri din partea casei.
Am fost foarte plăcut impresionată de un local mic, mic, deschis abia de câteva luni în locul altei ceainării cu specific japonez (după care mulți clujeni încă plâng). L-am întâlnit și aici pe proprietar, un tip tânăr și foarte uman. Acest cafe-bar este foarte îngrijit (da, știu: e NOU) și decorat cu mult bun-gust. Atmosfera e foarte plăcută. Când am întrebat de ceaiuri, am primit o listă destul de scurtă (dar fiecare produs "suna bine"). Mă întrebam de ce ar vota clujenii un ceai bun de pe un meniu atât de scurt? Dar răspunsul a venit instant: pentru atmosferă.
Până la urmă lista aceasta de "Zece locuri în care se bea ceai în Cluj" nu noi am "construit-o", ci clujenii care au răspuns întrebării "Unde vă beți ceaiul în Cluj?" pe grupul facebook. Asta a făcut ca experiența noastră de documentare să fie cu atât mai palpitantă, descoperind locuri pe care chiar nu le cunoșteam.

Pe la ora 4 când am lut prânzul eram deja rupți de oboseală. Băusem deja mai mult ceai decât aș fi băut dacă aș fi fost bolnavă, mai aveam 5 localuri de văzut și deja ne tremurau amândurora picioarele de oboseală. Era destul de important să terminăm articolul vineri, pentru Bogdan fiind "o sarcină de serviciu" iar pentru mine bucuria de a scrie amestecată cu plăcerea de a lucra împreună cu el. (Acum un an pe vremea asta lucram împreună la firma Lateral pentru explorra.com, deci mi-a fost ușor să înțeleg "ce-ar merge").

Ne apropiam de sfârșitul zilei. Ultimele 3 localuri erau frumos legate unele de altele prin Parcul Mare. Dar înainte de ele (pe care le cunoșteam deja bine) mai aveam o locație necunoscută. Această "ante-pen-pen-ultimă" ceainărie (în adevăratul sens al cuvântului) mi-a oferit de departe cea mai plăcută surpriză. La intrare zăceau covoare și perne și două semne pictate pe lemn: descălțarea! și fumatul interzis!. Ne-am uitat unul la altul și ne-am conformat regulilor. Casa aceasta cu 3 camere mari plus spațiul de trecere plus bucătăria era... imensă. Covoarele foarte moi făceau ca scoaterea încălțămintei să devină o adevărată plăcere. Multe drapaje, o cameră cu lumini ultraviolete (o nebunie) și un meniu stufos au adăugat la servirea excelentă. Cei doi tipi pe care i-am abordat cu explicația (cine suntem, ce facem, de ce avem nevoie) au fost foarte simpatici și deschiși. Deși aș fi refuzat orice ceai (ceainicul interior era aproape plin) n-am rezistat tentației de a deschide meniul. Băusem deja "tot felu'", astfel încât l-am ascultat pe unul dintre băieți făcându-mi câteva recomandări. Am ales un ceai revigorant la (!) sugestia lui (cred că ceaiul băut începea deja să ni se strângă în cearcănele de sub ochi). Această ceainărie a fost ca o oază (nefumătoare) în care ne-am revenit puțin înainte de ultimele destinații și unde cu siguranță ne vom întoarce.

Vineri seara am ajuns târziu acasă, dar am început să "prelucrăm" informația. La 2.00 am considerat că e un bun moment să ne oprim, și pe la 3.00 ne-am și oprit. Sâmbătă Bogdan a continuat să lucreze la fotografii, și eu am mai scris 2 texte, dar duminică seara mai aveam încă 3 - suficiente pentru a petrece încă o jumătate de noapte scriind și editând. Luni trebuia să fie sus totul, no question asked!

Articolul a fost foarte bine primit, chiar dacă are mici scăpări (bine ascunse). Am întâlnit mulți oameni interesanți și am înțeles puțin mai bine ce înseamnă o cafenea mișto. Mi-am exersat scrisul, ceea ce e întotdeauna fain, și-am mai construit încă ceva cu Bogdan, ceea ce e întotdeauna minunat.