sâmbătă, 29 decembrie 2007

Mocanitza cu mocanita


avem mocanita! ce bine!

se intampla coincidente bizare, in viata. unele vin ca raspunsuri la intrebari si cautari, dar se intampla ca ce mai natural fapt cu putinta!
cautam prin colturi prafuite idei pentru revelion. aveam...cateva. dorea sa mergem cu trenul. nu prea conta unde. dar doar ACC de Bucuresti trecea noaptea. Bucuresti? ce sa facem in capitala in 1 ian, dimineata buna? am renuntat. am vrut la munte. cochetam cu ideea unui chef acasa. dar vai.... bizarele conincidente....
am "googalit" mocanita, pentru a demonstra unor "doi" ca da... MOCANIA CIRCULA! si ce-am gasit acolo? planurile pentru revelion!
New Year's Eve Celebration with Mocanita
Luni, 31 decembrie 2007
Un tren special va fi organizat in Noaptea de Anul Nou. Este al treilea an de cand cei din Viseu organizeaza acest Revelion inedit. Trenul va pleca la ora 21,00 (31 decembrie 2007) si va merge pana in gara Novat iar intoarcerea va fi inainte de rasaritul soarelui (1 ianuarie 2008). In Novat va asteapta o petrecere in jurul focului de tabara cu vin fiert, gratare, muzica si artificii.

daaaaa... avem munte. am gasca. avem tren. avem planuri. avem chef. avem mocanita.
n-avem de gatit. n-avem de facut curatenie. n-avem de "organizat" nimic.

imi exprim doar regretul ca nu toti cei dragi mocanitzei vor veni cu mocanita de revelion! dar tot dragi raman! :)

joi, 27 decembrie 2007

Sarbatori FERICITE!


Dimineata de craciun – fila de jurnal

25 decembrie. M-am trezit cu ochii cat doua (de ce sa nu pastram “accesoriile” de sarbatoare?!) globuri. Craciun! Craciun?
Anul acesta a fost special, si nu in sensul bun. Sarbatorile de iarna m-au gasit uscata si obosita. Si aceeasi fortare ca in fiecare an- a unei fericiri absolute dar o, cat de utopice – bantuia inima mea. M-am oprit la timp. Mi-am promis un an pauza de la “frustrarea” unui Craciun ideal in care toata lumea e / pare fericita – sau cel putin bucuroasa, zambareata, proaspata si radianta. “Am sa ma bucur de ce am si nu de ce ar trebui sa am”... mi-am spus. Si-am inceput bine, intre cumparaturi si planuri. Mi-am luat timp sa aduc o farama de zambet in casele celor care da, au motive sa fie cu capul in pamant, si-am incercat sa-mi aduc jertfa la altar: multimirea mea – in fapte - pentru coborarea a divinitatii in carne.


Am avut parte de cateva zile bune, dar nimic din ce a fost bun in ele... n-a avut de a face cu Craciunul. NIMIC! Mi-am purtat sufletul de pe un mal pe altul. Colindele si serile de Craciun, si decoratiunile, si tot ce a avut de a face cu sarbatoarea m-au lasat pe uscat. Nu si cadourile. Ele au avut de a face cu prietenia! :)
Ironic: o crestinatate intreaga a sarbatorit venirea Mantuirorului si Salvatorul sufletelor noastre, dar sufletul meu s-a simtit calcat in picioare cu brutalitae. Intr-adevar, Craciunul se sarbatoreste intre oameni.

Aceste randuri au un caracter haotic. Putini sunt cei care stiu despre ce am fuserit eu aceste randuri. Si mai putini sunt cei care pot intelege ce e in inima mea. Dar ma intreb: oare cati sunt cei care, fara ipocrizie, pot spune despre Craciunul 2007 ca a fost unul care le-a schimbat viata!

vineri, 21 decembrie 2007

like a friend....


Don't bother saying you're sorry
Why don't you come in
Smoke all my cigarettes again
Every time I get no further
How long has it been?
Come on in now, wipe your feet on my dreams
You take up my time
Like some cheap magazine
When I could have been learning something
Oh well, you know what I mean, oh
I've done this before
And I will do it again
Come on and kill me baby
While you smile like a friend
Oh and I'll come running
Just to do it again
You are the last drink I never should have drunk
You are the body hidden in the trunk
You are the habit I can't seem to kick
You are my secrets on the front page every week
You are the car I never should have bought
You are the dream I never should have caught
You are the cut that makes me hide my face
You are the party that makes me feel my age
Like a car crash I can see but I just can't avoid
Like a plane I've been told I never should board
Like a film that's so bad but I've got to stay till the end
Let me tell you now: it's lucky for you that we're friends.

(pulp)

joi, 20 decembrie 2007

sacul fara fund


stiu ca geanta mea e o enigma pentru multi. m-am gandit sa impartasesc cu voi ce am scos din ea azi cand pur si simplu am rasturant-o cu capul in jos.


o sticla 0.5l Nestea verde din care a ramas cam o treime, ziarul Cotidianul + enciclopedia Cotodianul despre Che Guevara, 2 chitante depunere de numerar (BRD, BT), CD - Siviu Purcarete - Cumnata lui Pantagruel (spectacol:), un pachet servetele Zeva mov, o bomboana Juicy fruit roz, un pachet servetele Zeva portocalii, un pachet servetele umede, o bacnota de 10ron, o jumatate de pachet de caramene cu ciocolata Alpenliebe, un balsam de buze Nivea, un elastic de par, inca o bomboana roz, o bomboana verde, o sticla mica de parfum Light Blue (aproape goala), un creion, inca un creion, inca o bomboana Juicy Fruit verde, un ruj, chei, o moneda de 50 bani, inca un balsam de buza (in cutie metalica), o cutie de guma de mestecat Mentos, un portmoneu (plin de tot felu' de "chestii"), o cutie de mine de creion 0.7mm, o piesa de teatru (Top Girls - teatru american contemporan),o legatura de chei - cu atasamentele aferente - o mapa curs de estetica, o pereche de manusi, o mapa curs Psihanaliza, si, in fine, in buzunarul mic: un creion negru dermatograf si o pastila de Nurofen Forte. in rest, cam inca un pumn de bomboane colorate. credeam ca "prind" numai la copii. dar m-am inselat.

miercuri, 19 decembrie 2007

"scena ca imago mundi: deliram, pentru ca natura insasi sa nu delireze in noi; purtam masti, spre a ne proteja de metamorfozele repulsive; murim in efigie, ca sa ne perpetuam in carne; simulam, pentru a trai mai mult si mai bine. demiurgia ludica, pe scena ca si in viata, elibereaza spiritul de tensiunile ce risca sa il sufoce. mimand jocul Creatorului devenim creaturi convenabile."

Mihai Maniutiu
despre masca si iluzie

luni, 17 decembrie 2007

Invitatie deschisa


Experimentez din nou si din nou aceleasi minuni. Incerc sa invat. Incerc sa nu uit. Incerc sa nu tin doar pentru mine, incerc sa nu ma opresc.
Dumnezeu invita. Invita elegant si subtil uneori, transant si explicit alte ori. Am simtit asta pe pielea mea, si nu este piele pe lume asta care sa nu stie despre ce vorbesc. Nu de putine ori m-am lasat prada vanturilor, si-am lasat uitarii chemarea. Nu stiu ce s-ar fi intamplat, si cum ar fi aratat viata mea daca as fi spus Iata-ma, trimite-ma, fara urma de ezitare cand vocea Domnului Dumnezeu mi-a vorbit. Dar Dumnezeu asteapta. Au fost si momente in care, cu teama, smerenie, si nu putina timiditate am raspuns pozitiv invitatiei Lui. De aici minunile s-au tinut lant, si revarsare de miracole si invataturi s-au scurs peste mine si existenta mea. Nimic nu mai e la fel din momentul in care atingerea Cerului isi lasa amprenta peste neinsemnata noastra existenta. Contactul e extrem de palpabil uneori, dar ochii nostri obositi si bolnavi refuza recunoasterea, refuza dialogul, refuza marturisirea. Pentru ca asa cum spuneam si cu alte ocazii, cand Dumnezeu invita, tot Dumnezeu face cinste.

L-am vazut. Din nou. Nu eram pe strada, si nici acasa in bucatarie, sau ascunsa intre cartile din biblioteca. Se uita la mine. I-am zambit, dar L-am evitat. Mi-a intins mana si mi-a zis atat:

El: Ai incredere!
Eu: Incredere? Nu-mi plac generalitatile. Fii mai specific!
El: Ti-am spus doar sa ai incredere. Apoi asculta-ti inima si vei stii.
Eu, obraznica: Sa-mi ascult inima? Ador replicile din filme, dar cliseele nu sunt de domeniul meu.
El, cu rabdare: Iar mie nu-mi place sa ma repet. Desi, daca va trebui, o voi face de cate ori va fi nevoie.

Mi-am luat un minut. N-a fost nevoie de mai mult. Am facut liniste in mine. Mi-am ascultat inima. Batea cu viteza. Stiam exact ce vrea de la mine. Dar eram atat de epuizata de alergat incat nu-mi doream decat o pauza de la viata mea. Ironic, dar asta mi-a oferit: un efort mare, o oboseala crunta, si-o perspectiva noua. Fa o pauza de la viata ta si arunca-ti ochii peste viata altora: atunci vei intelege mai mult din Mine.
De data asta L-am ascultat, desi astepta mult de la mine. N-am avut incredere in mine, cata a avut El, dar cee ce mi-a spus in linistea dinauntrul meu a fost motorasul care a sustinut “calatoria” pana la final.
Acum cand trag linia, vad mult si multe: vad mai mult in mine, dar vad totul in El; vad mult bine facut in jur, si vad multe transformari in cei care, la randul lor invitati, au zis da; vad multa oboseala, da vad toata odihna vietii in El. Dumnezeu schimba vieti, atitudini si mentalitati.

Pentru ca El invita si asteapta, apoi ofera toate resursele si face cinste, ca la final, niste oameni obositi si risipitori, critici si nemultumiti, bodoganitori si cartitori sa beneficieze de cinstea de a lucra cu Dumnezeul istoriei si sa beneficieze de schimbarea pe care doar El o poate oferi.

luni, 10 decembrie 2007

Life is like a box of chocolates: you never know what you’re goona get!


Life is like a box of chocolates: you never know what you’re goona get!

Cutiile de ciocolata sunt unul dintre cele mai extraordinare maruntisuri care exista pe lumea asta. Creaza pofta. Creaza suspans. Creaza asteptari. Creaza miros. Creaza gust. Creaza satisfactie sau dezamagire. Creaza o punte intre imaginar si real.

Evenimentul! Acesta e primul element care invaluie cutia de ciocolata in importanta. Dar n-am sa ma opresc asupra imtamplarii remarcabile sau nu care fac posibila intalnirea dintre cutia de ciocolata si.... tine.
Prima privire invaluie cutia eleganta intr-o aura, si daca are si o panglica subtire care s-o cuprinda... atunci desfacerea cutiei devine un adevarat ritual plin de suspans. Fasia ingusta e luata delicat intr-o mana si usor, foarte usor, desfacuta. Respiri adanc. Ridici capacul: prima percepere (incarcata cu o adanca veneratie) te cuprinde din talpi pana in crestet de cea mai eleganta ravnire, si ochii danseaza rapid peste toate formele si toate culorile ciocolatii care tortureaza un capriciu atat de marunt.
E extraordinar. In momentul urmator se creaza asteptarea. Vezi. Vrei. Dar staaaaai. Inca nu e momentul! Degetele incep sa se plimbe peste amestecul de constructii marunte, si fantezia incepe s-o ia razna pe masura ce degetele compromit o nerabdare ametitoare. Ridici mana bosumflat, ca un copil mic, certat de doamna educatoare. Prima data trebuie sa-ti cultiva pofta, si sa descifrezi compozitia stelelor frumos aranjate in cutia cea pretioasa. Abea apoi poti sa te atingi de minunatia cea mica. Ametit de mirosuri, deschizi carticica marunta si-i parcurgi “umplutura”. Cu un ochi pe “harta” si unul in luxosul dreptunghi de carton (desigur, daca nu ne plac cutiile in forma de inimioara, stea, peste si asa mai departe), citesti numele elegante si compozitiile complicate.
Urmeaza decizia. Alegerea e grea si euforia aromei te scoate din minti. Ochii aluneca in sus, in jos, la stanga, la dreapta, inapoi sus, inapoi la dreapta....aaaaah, care sa fie prima?! Cea cu aluna? Cea cu martipan? Cea cu portocala, sau mousse, sau cacao, sau cea amara, sau cea cu cappucino? Timid, intinzi mana spre rafinata frantura de ciocolatica. Ba nu! Nu asta. Te rezgandesti in ultima clipa, si-ti arunci asteptarea spre bucatica de langa. O prinzi intre degete si-o apropi de gura. Inchizi ochii. Te deconectezi.

Aici se termina povestea mea, pentru ca incepe povestea ta. De aici incolo las imaginatia sa zboare libera in tara in care curge ciocolata cu lapte, spre tinutul celui mai delicios rafinament si-a celui mai marunt capriciu.
Am mazgalit aceste randuri sub directa influenta a unei cutii de ciocolata elvetiana, careia trebuie sa recunosc ca nu i-am rezistat nici un moment. Lucruri mici care fac senzatii mari sa se paleasca.
Un singur lucru reprosez acestui minunat concept de “cutie de ciocolata”: multumesc ca stii sa marchezi momentele speciale, dar chiar nu vezi ca ne transformi pe toti in niste egoisti? drept pedeapsa, am sa te inchid in dulap! pe curand!

sâmbătă, 8 decembrie 2007

salata de ganduri si oboseala...


sunt obosita. foarte obosita. fac tot felul de lucruri ciudate si necontrolate. unele chiar riscante. nu mai stiu de mine. vreau sa fac ceva si fac altceva.
un timp a fost riscant. acum a devenit interesant. in fiecare zis cand ma trezesc (obosita) ma intreb: oare cce lucru stupid am sa fac azi?
marti, spre exemplu, am uitat sa merg la scoala. la ora 4 eram in oras, si mi-am dat seama ca trebuia sa fiu la scoala de la 12, astfel incat m-am pornit spre casa. dar m-am "pomenit" pe Horea, in drum spre gara. miercuri era sa ma calce autobuzul,iar vineri dimineata intr-un stres ingrozitor m-am alergat la scoala la 8:30. ajunsa, mi-am gasit colegii la pauza de tigara. era 9:30
ei:
??!!!!
eu:
:D

in zilele astea ciudate am facut si alte lucruri...ciudate. dar nu toate pot fi puse pe tapet.

si tot zilele astea m-am intrebat cum creste bambusul in spirala. si d ce nu-mi pot gasi o pereche de papuci faini? (Poate pentru ca nu-mi place la mall).

joi, 6 decembrie 2007

Nascut pentru shopping...



Asta e realitatea in care traim: mallul a ajuns sa dea raspuns si intrebarilor existentiale de genul: de ce m-am nascut? Care este scopul meu in viata? Una dintre sintagmele arhicunoscute ale unei monstruozitati de mall este tocmai aceasta: nascut pentru shopping.
Dar in ultima perioada mallul a ajuns mai mult decat un loc pentru cumparaturi. Din cate am inteles, la Timisoara in mall s-a mutat starea civila si daca nu gresesc, oficiul de pasapoarte. In cluj este un oficiu postal, iar la Iasi se pare ca s-a deschis o capela. Adica da, daca omul nu merge la biserica duminica, ci merge la mall, de ce sa nu coboram biserica.... in magazin?! Sa intre pacatosul dupa ce cheltuie cateva milioane bune, sa spuna o rugaciune si sa faca o cruce... sau poate sotul doreste sa-si astepte aleasa inimii, nemai avand rabdare sa se plimbe din magazin in magazin... sau vorba cuiva.... poate e loc de rugaciune pentru reduceri.

Ma uitam zilele trecute intr-un album de arta reprezentand opera lui Breugel, si, privind una dintre picturile lui, am avut brusc sentimentul ca mallul nu e altceva decat un TURN BABEL contemporan: o incercare a omului nu de ajunge la cer...ci de data asta...de a acoperi “pamantul”, nu o ridicare pe verticala, ci o “imprastiere” pe orizontala...
In fond, daca in incinta mallului s-ar amenaja si un spatiu de hotel, de spital, o scoala/gradinita/facultate si .... o biblioteca pentru perioada de sesiune (desi libraria nu e departe de adevar), un oarecare cetatean cu usurinta si-ar putea muta viata in mall, spatiu in care ar avea parte atat de strictul necesar cat si de toate mofturile visate: filme, bazine, haine, mancare, jucarii, cafenele si... acces imediat la institutiile cele mai importante.

Trista realitate in care reconstruim agora, dar nu ca un spatiu in care sa socializam, ci in primul rand in spatiu in care sa fim vazuti si in care sa cheltuim bani multi pentru multe nimicuri.

Singura mea intrebare ramane: oare in capela din mall... se oficiaza inmormantari?