Acest text care vorbeșe despre perioada de tranziție din viața mea e o un puzzle de file personale. Chiar dacă am ales să-l public, fiți blânzi în a mă judeca. O parte din el e scris cu o zi înainte de o discuție 'serioasă' cu șeful meu. A doua parte e scrisă, ironic, cu o seară înaite de a primi un mail 'grav' (dar pozitiv) de la el. Deși tind să dau dovadă de un ton negativ, între rânduri citiți optimismul care vine din încrederea că toate lucrurile, fără excepție, vin din mâna lui Dumnezeu. Și atâta vreme cât suntem în El, nu avem de ce ne teme.
[Momentan sunt angajată pe postul de Director Creativ în firma Lateral, și scriu pentru
www.captivatingromania.ro
www.explorra.com - coming soon]
[8 aprilie/20 aprilie/29 aprilie]
Azi am o zi 'în premieră'! Azi e a doua zi de Paște, azi sunt în vacanță și tot azi sunt liberă de serivici. Azi am dormit până la 11, azi n-am făcut nimic concret, și nu, nu m-am simțit vinovată. Defapt, mă simt grozav. Azi mi-am băut cafeaua în liniște pe balansoar, la soare. Azi am avut vreme să mă gândesc la toate lucrurile de care n-am avut vreme în ultimele două luni. Azi am citit. Azi am stat. Azi...
Săptămâna trecută (n.a. 16 aprilie) s-au împlinit două luni de când, spre îngrijorarea bunicilor și mândria părinților, le fac pe toate: primul an de masterat în artele spectacolului, ultimul an de facultate la jurnalism, un full-time job la firma Lateral (plus repetițiile săptămânale ale corului Conspirito, câte-un ping-pong până la Rast la Dunăre, câte-o întâlnire lunară de organizare, o alta săptămânală și alte sporadice). Mi-a plăcut întotdeauna să mă țin ocupată. A face îmi dă un sentiment bun, și cred că sufăr de o sadică plăcere de a-mi împinge toate limitele.
Așadar de când lucrez Lateral, îmi lipsește ocazional viața de student liber și veșnic (pre)ocupat: îmi lipește mirosul de lemn vechi și de cărți uzate din biblioteca (spațiul fabulos în care se întâmplă în mod miraculos totul, low profile). Mi-e dor să apuc în fugă doi covrigi de la colțul străzii și să-i amestec cu broscuțele verzi de la cofetărie. Mi-e dor să am geanta burdușită de cărți, cursuri, agrafe de păr și de hârtie, caiete de notițe, 7seri, resturi de bilete de teatru și film, biscuiți, ciocolată, o sticlă de ceai verde sau de apă, și gaura neagră a genții verzi în care se pierd ireversibil toate mărunțișurile universului. Mi-e dor să întâmpin primăvara pe-o bancă lângă o cafea cu lapte și să simt aroma trecătorilor. Mi-e dor de pulsația centrului vechi. Mi-e dor să mă întâlnesc cu oameni cunoscuți pe stradă, și mi-e dor să intru la un film aleatoriu pentru că, întâmplător, eram în trecere prin fața cinematografului. Mi-e dor de afișele (de hârtie) evenimentelor din Cluj, devenite informația unui click și-a unui thrailler. Mi-e dor să împart o baghetă cu porumbeii din Matei și mi-e dor să mă prindă ploaia în balerini. Mi-e dor de toate tantile bătrâne de la care cumpăr flori, mi-e dor de vărzărie, mi-e dor să ascult conversațiile necunoscuților, mi-e dor să stau pe internet pe Eroilor, așteptând să treacă vremea. Sau poate ploaia. Sau neașteptând nimic, doar stând.
Și cu tot dorul ăsta, cu greu m-aș întoarce la mărunțișurile din lista asta. Într-adevăr, toate lucrurile sunt frumoase la vremea lor, și simt cum încet-încet vremea lor trece. A venit vremea noului și-a proaspătului. De când lucrez și viața mea 'liberă' s-a scurtat cu 8 ore pe zi, am căpătat o altă dimensiune a timpului, a muncii, a realității și a iluziei. Am văzut cum se schimbă ierarhia priorităților, dar am văzut că poți face cu plăcere ce trebuie să faci. Am descoperit o mână (două, defapt) de oameni minunații, oameni cu pasiuni, oameni harnici, oameni veseli. Am citit mult, am scris mult. Am învățat ceva nou despre eficiență, am învățat ceva nou despre mine.
Și dacă cineva, cândva, din spatele unui monitor, va descoperi un colț de lume nouă printre cuvintele mele, va ști ceva mai mult sau va fi măcar puțin mai curios cu privire la minunățiile lăsate de mâna lui Dumnezeu sau construite de mâna omului, atunci mă pot declara un om pe deplin satisfăcut.
Amestec
20:16 și liniștea din birou amestecată cu semi-întunericul serii îmi dau o (non-)stare ciudată. Satisfacția de a termina un nou articol (Top 10 amazing theaters in the word - pentru Explorra care va veni) amestecată cu un entuziasm obosit și cu prea multă cafea îmi provoacă un tremur ușor al mâinilor și-o sacadare a ideilor. 1 mai muncitoresc. Va fi acasă? Va fi pe munte? Va fi pe șantierul Habitat? Va fi la birou? Va fi în ploaie? Pe birou, lângă mine, zac în dizgrație două suporturi de curs: Presa de Opinie și Sociologia Comunicării. A venit timpul să stau peste program și să mă ocup de ale sesiunilor care bat la ușă. Aș vrea să le răspund: Ocupat! Lucrez! Închis! sau orice altceva. Dar e din nou momentul să mă mobilizez. Vreau să le fac pe toate. Și vreau să le fac bine! Vreau și știu că pot! Pentru că această boală a împingerii limitelor este incurabilă. Îmi place unde și ce lucrez. Și-mi place unde și ce învăț. Și-mi place să le fac pe toate. Pentru că sunt un amestec de încăpățânare și ambiție! Pentru că viața e un amestec de plăceri și datorii. Pentru că orice amestec de calitate produce zeamă. Și asta e zeama în care trăim!
