marți, 30 septembrie 2008

dimensiuni


1. sfera

Am crescut intr-o familie de intelectuali, antrenandu-mi mintea si imaginatia, si aceasta mostenire o voi purta toata viata, indiferent din ce parte bate lumina, ca pe o umbra de care nu te poti dezlipi, nici daca fugi de ea, nici daca mergi inspre ea. M-am inscris la doua facultati si-am inceput un master, facand din biblioteca locul in care ma simt ca acasa. O fi aceasta bine sau rau, nu am nici o parere hotarata. M-am perindat din festival in festival, din spectacol in spectacol, teatru, cinematograf, concert si o intreaga gama colorata de evenimente culturale, cunoscand oameni de un rafinament rar si o inalta cultura. Am vazut mult, am invatat enorm. Acesta mi-e drumul incarcat de pasiune si bucurie.

2. pamantul


Bucuria mea cand sunt departe de casa, este sa ma descopar facand lucruri pe care sub nici o alta forma nu le-as fi facut acasa; sa fiu deschisa la orice experienta noua, si sa o savurez pana la capat; sa ma pun in situatii necunoscute si ma vad iesind din ele. Pe scurt, sambata am decis sa fac ceva ce n-am mai facut niciodata. Ceva ce (credeam eu) nu are nimic de a face cu munca mintii. Ceva ce in acasa nu cred ca as fi facut nici de dragul experientei, nici macar un ban in plus. Doamnelor si domnilor, sambata am fost la cartofi. Sigur, cand spun la cartofi, probabil va imaginati ca am stat in genunchi, cu fata in pamant, patru ore. Dar nu... Am lucrat pe o “instalatie” care scoate cartofii din pamant, ii sorteaza pe marimi si-i separa de pamant. Munca mea era sa salvez cartofii mici mici de pe banda cu pamant. Cartofii mei cred ca vor merge la mancarea vacilor, deci am petrecut cateva ore pregatind cina animalelor din ferma din Burtigny. Culmea.... culmea este ca mi-a placut! Nu stiu daca mi-a placut atat munca, dar cu siguranta mi-a placut felul in care se munceste. 4 ore de lucru, 15 minute de pauza, timp in care nimeni nu s-a plans, nimeni nu s-a uitat la ceas, nimeni n-a palavragit non-sensuri. Fermierul, (un personaj tipic, trecut de tinerete dar bine conservat, cu riduri adanci si-o piele bronzata mediu, vorbitor de franceza si atat) si “fermiera”, (gospodina, carunta, harnica, volubila) inchiriaza ferma si spatiile din jurul ei de aproape 20 de ani, si spera sa ramana aici pentru multa vreme.

3. concluzia

Revenind la cartofii mei, am ajuns la concluzia ca nu, nu te poti gandi la altceva in timp ce sortezi cartofi decat la cartofi (cate felul de gatit cartofi stiu, pana unde stiu sa numar cartofii in franceza, care vaca va manca din cartoful asta si oare-i va placea?, cat timp i-ar mai fi luat cartofului sa mai creasca si sa ajunga in cutia cartofilor mari, cam care este cultura cartofului in Romania, cati cartofi are randul asta etc.) Am mai ajuns la concluzia ca traind in sfera culturilor inalte, hranind doar sufletul, fara a intra macar putin in contact cu minunile pamantului, pierzi o dimensiune miraculoasa a vietii pe pamant. Tatal nostru care esti in Ceruri, painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi. Faca-se voia Ta, precum in CER asa si pe PAMANT.

Probabil daca as fi avut mai mult timp, m-as fi angajat la ferma.

joi, 25 septembrie 2008

15 lucruri cu care trebuie sa ma obijnuiesc in Elvetia



1. o camera mica
2. o camera mica pe care trebuie s-o impart cu cineva
3. mese la ore fixe
4. mese la ore fixe si imposibile (7:30, 13:00, 18:00)
5. o camera conceputa fara calorifer (chiar daca am confiscat un ventilator din camera oaspetilor intr-o noapte, devenind brusc cea mai calda camera din cladire)
6. o jumatate de dulap
7. sa aud vorbindu-se in jur 2-3 limbi tot timpul si sa trebuiasca sa ma gandesc in ce limba sa ma gandesc ce gandesc
8. sa gatesc pt 30 de persoane intr-o bucatarie industrializata (o placere)
9. sa mananc paine doar o data pe zi (ah, proaspat scoasa din cuptor)
10. sa nu fie cine sa ma scoata la McDonald’s noaptea la ora 3 (partial pt ca primul Mc e la mai bine de o ora distanta)
11. sa aud negri cantand in bucatarie
12. sa salut soferul de autobuz, chelnerul, vecinul necunoscut, vanzatoarea si asa mai departe
13. internet la mare viteza
14. sa platesc bani enormi pentru lucruri marunte
15. sa gasesc echilibrul intre deconectare, uitare si dor.

boEMMA


23 septembrie 2008: Boemia

07:00 suna alarma mea
07:05 suna alarma mea
07:10 suna alarma mea
07:15 suna alarma mea
17:18 suna alarma lui Kristine
07:20 suna alarma mea
07:35 suntem la masa
08:00 incepe ziua

Eu ma intorc in camera si pt urmatoarele 3 ore citesc, scriu, citesc, scriu. Kristine vine in pauzele de la curs in camera, zgribulita. Isi mai ia cate ceva si iese. Ma duc si fac un dus fierbinte. Ma intorc la activitatea de dinainte. Mai strang camera. Decid sa continui sa citesc afara. Vreau sa termin de citit Zapada (Orhan Pamuk) pana maine. Mai am 200 pg. Kristen se intoarce din nou, obosita. Mai ia ceva din camera si iese din nou la curs. Uit cat e ceasul, si ratez pranzul. “Eh, cina e in cateva ore”, imi zic. Colega mea se intoarce de la masa si se intinde rupta de somn, in pat. “La 2 avem alta intalnire”, imi zice. Am 15 min sa dorm. Eu intru in camera de pe terasa, de pe cealalta parte a camerei intra ‘sefa’ ei: “am uitat sa-ti spun ca e randul nostru la strans masa”. Kristen: “Adica... acuma?!” Cu un profund sentiment de vinovatie pentru dimineata mea supra-boema, am iesit pe usa fara a mai pune intrebari si-am lasat nemtoaica sa-si doarma cele 15 minute. Am aterizat in culmea curateniei: o bucatarie ‘industriala’ cu oale in care as fi putut linistita sa fac baie. Cu spuma! Multa spuma. Ascult conversatia din bucataria 2: un american povestind cu un chinez si un brazilian. Si frec oala/vana. Si ma gandesc tot la baia cu spuma si la pranzul pe care l-am ratat. O ora si ceva mai tarziu, in drum spre camera, Gabriel, negrul vorbaret si supra-activ m-a anuntat ca diseara ‘gasca’ iese. “Let’s go out tonight, just chillin’! There’s not much to do in this village!”. “Great”, I say. “where”?! “At Rolle, the next village”! u-hu!
Pe cand m-am intors in camera, Kristen era plecata deja la curs.

Cina la 6:00: o nebunie de branzeturi, salate, biscuiti si sosuri care m-a entuziasmat atat de tare incat toata seara am fost plina de zambet. Incerc o branza neagra, olandeza, dulce, acoperita cu un strat de dulceata de ... sa fi fost zmeura. It’s left-overs dinner: rezumatul sapatmanii gastronomice la JEM Burtigny. Raman la masa cu un elvetian din Lugano, vorbitor de multe limbi, dar pro-american. Ei, nimeni nu-i perfect. Francezul de langa el... el e european pana la capat!
07:29 Gabriel bate la usa: u comin’ ladies?! And out we go.
Rolle e un alt sat simpatic, langa lac, cam la 20 minute de Burtigny. Elegant luminat, construit in jurul unui castel, Rolle emana atmosfera sensibil europeana a unui mers negrabit al vietii, asezat pe linia lacului Leman, intre case cu obloane, fantani cu flori si puburi decupate din Parisul de alta data.
Dupa o delicioasa plimbare prin satucul-orasel superb luminat, Kirsten si eu ne-am alaturat grupului “that was just... you know... chillin’ ” si-am petrecut urmatoarea ora razand, strambandu-ne, indoindu-ne degetele unii altora si traducand cuvinte.
La 22:00 ne-am intors la baza, dar ce seara de 23 septembrie 2008 mi-a pus deoparte nu va fi intins in cuvinte.
Bonne nuit a tous!

miercuri, 24 septembrie 2008

de Burtigny


Si am plecat. Pur si simplu am plecat. Soudan, cum zice Lord Byron: Tous les adieux devrait etre soudan! Nu m-am convins greu sa-mi fac bagajul. Omul normal “mai si pleaca o leaca” de acasa, inainte sa-si piarda normalitatea. Mi-am ingramadit prietenii si familia, mi-au ingramadit toalele in bagaje, mi-am ingramadit bagajele in masina si hop-top, ingramadita de toate gandurile, emotiile si sperantele, am spus adieux a tous que c’est bien-aime. Bienvenue a tous que c’est inconnu!
Am ajuns in locul in care pt urmatoarele 3 luni ma asteapta un pat si-o mancare calda, o trupa de oameni colorati, vorbitori de tot soiu de limbi, internet wireless si Mont Blancul la orizont. Un varf de deal, printre vii si casute vechi cat multe vieti de om. Burtigny e o combinatie delicioasa de litere si sunete, si parca acest mic colt de univers nu putea fi numit nicicum altfel. 250 de oameni stransi in case de piatra dar atat de civilizati incat incepi sa te intrebi din ce lume vii. A nu saluta bonjour monsieur, bonjour madamme... mais, c’est inimaginable! Coltul asta cu dealurile lui, cu vacile si fantanile lui, cu soarele lui, cu biserica lui si cu cimitirul, ma rasfata in fiecare zi.
Burtigny, aflat la 36 km de Geneva, e acasa pentru urmatorele 3 luni, si creste pe inima mea ca iedera din cimitir, pe zi ce trece. Imi moderez entuziasmul, fara sa ma las prada sentimentalismelor!

miercuri, 17 septembrie 2008

dialog in oglinda


- Am auzit ca pleci...
- Asa se zice...
- Si... chiar pleci?
- Se pare ca da....
- Aham. Si.... um.... unde ziceai ca pleci?!
- Plec pur si simplu..
- Inteleg. Si.... stai mult?!
- Mult, putin... conteaza?!
- Da... ai dreptate.
Pauza
- Si... ce vei face acolo unde pleci?
- Habar n-am. Am sa vad cand ajung. Un program de largire a mintii.
- Frumos. Suna bine. Si-n rest?
- In rest... am sa il aplic...
Pauza
- Deci te iei si pleci, de una singura, in lumea larga...
- Exact!
- Aha. Inteleg.
Pauza.
- Auzi, tu chiar pleci?!

Drag de viata vs Dor De Duca



Azi, undeva, candva a devenit peste doua zile: out there! Am planuit de mult timp sa-mi iau cateva luni departe de casa, de cuib, de oameni cunoscuti si dragi cu probleme cunoscute, cu gusturi cunoscute, cu framantari cunoscute, cu adrese cunoscute. Dar azi, azi cand mi-am ridicat pasaportul nou-nout, fara vize, fara stampile, fara trecut... am realizat dintr-o data ca... plec! Plec cu adevarat! Si plec curand! Foarte curand!
Se pare ca si starea de pre-plecare imi face bine. Detasarea imi face bine! Si defapt, e ceea ce-mi doresc pentru urmatoarele 3 luni: sa ma detasez de tot ce m-a tinut cu ghiarele ca intr-o capcana. Tot ce a format micul meu univers caldut. Tot ceea ce inseamna context.
Sa petrec timp departe de cei dragi si sa-mi aminesc in fiecare zi de ce imi sunt atat de iubiti. In acelasi timp, sa cunosc oameni pe care nu i-am mai intalnit nicicand, niciunde. Sa invat informatii noi si sa citesc autori noi. Sa gust bunatati noi si sa ma pierd pe stradute necunoscute. Vreau sa traiesc ALTFEL, ALTUNDEVA! Si cand imi dau seama ca n-am sa mai fiu aici cand saptamana asta, ca in fiecare alta saptamana, vine masina de gunoi... imi canta sufletul de bucurie, imi sclipesc ochii de nerabdare, si-mi tremura inima de emotie, in timp ce anticipez DOR.
mi-e drag de viata mea!