Intrebarile care mi se adreseaza cel mai adesea sunt: Ce faci? Cum esti? Indiferent daca sunt din politete sau nu, raspunsul e acelasi: la Geneva ploua de doua zile. Sunt bine, si incerc sa “fac bine”. Ma bucur de viata sub toate aspectele ei, si de tot ce experimentez nou. Cred ca nu este por din mine care sa nu se bucure ca e aici, si desi-i draga casa, Doamne bine-i sa pleci din cand in cand de sub carapace si sa ridici capacul cutiei.
Mi-am facut prieteni noi, si cand dupa o zi de lucru in Geneva ma intorc la JEM, sunt fericita sa vad chipuri dragi de oameni frumosi care nu se urasc, nu se ironizeaza, nu se barfesc, nu se lovesc, dar care stiu sa se bucure impreuna si sa stoarca ce e mai bun din ceilalti. Recunosc ca uneori imi lipseste viata “de oras”, ca ma loveste cate un dor de duca la ore imposibile, si faptul ca satucul asta e asa izolat ma face sa-mi cumpar cate o CocaCola, doar pentru a fi mai aproape de “urban groove”. Dar chioscul din cladire e deschis o ora/zi, iar in sat nu exista nici un fel de “alimentara”. Micul Auberge, conacul cunoscut pentru un fondue premiat, e inchis martea si joia, si dupa ora 23.
Dar cum micul dejun e tot la 7, nu-mi permit viata “de noapte” de acasa, cu urcarea in pat undeva intre 2 si 4 dimineata. Nu dorm mai mult, dar dorm intre alte ore. Ma visez acasa din cand in cand, si visez cu cei dragi. Dar dimineata cand ma trezesc, pe geam vad tot Elvetia, si asta ma ma umple de bucurie!
Munca la Global Hope ma incanta, nu doar pentru ca ma simt utila, dar si pentru ca invat multe de la oameni entuziasmati si pozitivi. Da, cred ca mi-a lipsit pozitivismul din viata mea cinica si ancorata in realism. Vad acum ca ancora a picat intamplator pe-o parte, si ca de cealalta exista un + foarte veritabil.
Cursul pe care il fac vinerea (ReFormation 21) e intens si interesant, desi multe aspecte atinse le-am abordat in alte perioade ale vietii mele, ba prin scoli, ba prin proiecte, ba prin “personal research”. But a little refreshing is always good, isn’t it?!
Si daca tot veni vorba, trebuie sa recunosc ca intampin probleme de limba. Cred ca mi-am atins limita limbii engleze, si ca uneori nu-mi ajung cuvintele. In acelasi timp, sunt constienta ca de la un anumit nivel in sus, se avanseaza tot mai greu in “cucerirea unei limbi straine”. Imi exersez franceza cand sunt in Geneva, citesc ziarul local pe tren incoace, si-mi permit sa fac misto de mine improvizand exprimari in scurte conversatii cu unul dintre francezii de la baza unde stau. Cat despre dulce-i limba roman(easc)a, dupa cum puteti vedea singuri, ma exprim tot mai greu, citesc tot mai incet, si cand o vorbesc, ce sa spun... ma simt ridicol. Iata asadar universul lingvistic din capul meu e momentan intr-o stare generala de haos.
Gasesc extrem de frumos felul in care elvetienii se adreseaza unii altora. Daca treci mai aprope de cineva pe strada, cu siguranta te va saluta. Te va saluta si vanzatorul si soferul si ospatarul, ca si cand v-ati fi cunoscut din copilarie. Pentru un strain intre straini, acest lucru e pur si simplu... f r u m o s.
E ora 10:46, si beau o cafea la ultimul etaj al unui mare magazin. Vad pe geamul din dreapta mea un polinezian luand micul dejun cu cei doi copii ai lui, fumand o tigara si impartind in trei o salata de fructe. In spatele lui se inalta in ceata de afara Jet d’eau, jet pe care nu l-am inteles niciodata. Inclinand balanta spre ridicol, nu am gasit absolut nimic interesant in a vedea tone de apa in aer, si o multime de oameni in juru-i, facandu-si poze la Jet d’eau: Geneva. Dar recent m-am apropiat de fantana asta si privind curcubeul care se formase, dar mai ales observandu-i caderea si impactul cu lacul, am simtit ca jet d’eau ma priveste direct in ochi. Si m-a cucerit.
Se face tarziu si trebuie sa ajung la birou. Pe langa cercetarea pe care o fac pe probleme de voluntarism in cateva tari europene si campania de mobilizare a studentilor dintr-un campus in proiectele Global Hope, ieri am scris cateva plicuri adresate elvetienilor din partea germana. Nu stiu de ce dar am impresia ca numele si strazile si orasele, toate sunt rezultatul unui pumn in tastatura. Ceva de genul: Kpohvghklistrasse 8.
Fie ca melancolia pe care Geneva o emana azi, amestecata cu bucuria pe care Elvetia o raspandeste in viata mea lunile astea, sa trezeasca un entuziasm si o trezire echivalente unei Caffe Latte savurata sus, deasupra acoperisurilor geneveze, de unde se vede Jet d’eau si toata frumusetea lumii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu