1 Decembrie 2008: Altfel: Altundeva. Revenind...

Asa se face ca anul acesta nu sunt acasa de 1 Decembrie sa sarbatoresc cot la cot cu romanii din Romania ziua Romaniei Mari. Fara imn, fara marsuri si festivitati, fara artificii si fara bere, 1 Decembrie 2008 se consuma pe teren strain.
Revenind, ma consider un roman fericit. Da, am intalnit si romani fericiti, tot asa cum am intalnit si elvetieni nefericiti. Am fost intotdeauna mandra de poporul meu pitoresc si autentic, imbibat in traditii si mirosind a tuica. Ah, si ardelencele noastre gingase cu gleznele lor subtiri si poalele lor scurte, plimbandu-se mereu in grupuri si punand la cale viata sociala a satului, nici nu-i de mirare ca autenticul s-a nascut la sat.
Revenind la ce am scris in urma cu cativa ani (http://aercurat.com/item/ro-mania-te-pup), iubesc Romania peste ce este dar mai ales pentru ce ar putea fi. Da, sunt unul dintre naivii care cred in devenirea Romaniei. Totusi, de cand sunt plecata, de fiecare data cand privesc inapoi la tara mea ma incearca un sentiment de tulburare si nelamurita angoasa. Frumosi cum sunt, vad ca pe romani ii caracterizeaza comoditatea. Si eu sunt prima pe lista. Ne complacem in situatia in care suntem, si tocmai de aceea de fiecare data cand ni se ofera o mana sa ne depasim statutul, inghitim totul pe nemestecate si ramanem ‘fix’ acolo, fara sa ne fie mai bine, fara sa fim mai bogati, fara ca macar sa fi invatat ceva.
Revenind la statutul meu de departe: un lucru cu care m-am framantat mult de cand sunt aici este imaginea Romaniei peste hotare. Stiu ca se scrie mult pe tema asta, si nu intentionez sa “frec menta” (ca sa folosesc un termen ‘naspa’, dar romanesc). Locuiesc intre oameni dintr-o multime de tari. Surprinzator, majoritatea au auzit despre Romania, chiar daca aceeasi majoritate nu stie unde sa ne gaseasca pe harta. In orice caz, prea ne credem noi buricul pamantului, asteptand ca toata lumea sa ne cunoasca, si numindu-i pe toti restul inculti. Sa fim seriosi, daca am scoate acum harta pe masa, cati dintre noi ar gasi fara ezitare tari precum Angola, Bolivia, Cameron, Siria sau Nepal?!

Revenind la Romania peste hotare, am sa ma opresc asupra a doua aspecte/pespective pe care le gasesc oricum reprezentative si de care m-am izbit de cand sunt aici.
Evident, Americanul persista in conversatii semi-ridicole despre Dracula. Nimic altceva nu prezinta interes decat daca bunicii mei au fost vampiri sau cat ketch-up imi pun in farfurie. Totul graviteaza in jurul sangelui si legendei. I-am cumparat acestui american unul dintre cele mai penibile cadouri achizitionate (adica da, am dat bani in schimbul obiectului) vreodata: o tablita ceramica pe care apare in basorelief Tepes, castelul si cele doua cuvinte: Transilvania; Dracula. Americanul a fost atat de incantat incat si-a agatat aceasta nemaipomenita piesa de arta deasupra patului din dormit. Inca nu am intrebat-o pe sotia lui ce parere are (dar intre noi fie vorba, nu m-as mira daca ea ar fi inca si mai incantata).
Pentru Francez in schimb, Romania e numai si numai despre tigani (cersetori si hoti). De cand l-am intalnit pentru prima data, m-a intrebat de ce sunt atat de multi romani in Franta, si, aproape agresiv, m-a intrebat ce cauta acolo. Mai mult decat o mie de explicatii, i-am spus povestea lui Razvan (ce ti-i Franta, ce ti-i Elvetia): orfan, ramas cu sotia, un copil de un an si trei luni, si trei frati scolari in grija. Cineva i-a promis de lucru in strainatate, dar pe cand a ajuns aici, altcineva ii ocupase postul: nu i-a ramas altceva de facut decat sa-si cerseasca banii sa manance de azi pe maine si sa stranga, sa se poata intoarce acasa. [Intre timp Razvan a si lucrat cateva zile, dar a trimis suta de euro in Romania si inca nu avea banii pentru drumul inapoi.] Povestea lui Razvan e mult indulcita cand evident, sunt atatia care fura punct. Dupa cateva zile, Francezul si-a cerut scuze intr-o franceza eleganta, ca ne-a facut pe toti tigani.
Rusul si Coreanul ma mai intreaba despre comunism si Ceausescu. Primul dintre ei m-a surprins cu cata istorie cunoaste. Am intalnit un alt American care lucra la o banca in Paris si care mi-a spus ca pentru el Romania e tara in care tot timpul e noros, si niciodata nu rasare soarele. Cu toate acestea, sunt fericita ca inca nimeni nu m-a intrebat, cum au intrebat-o in America pe prietena mea Cristina, daca la noi in tara s-a descoperit focul.

Revenind, si apropiindu-ma de concluzie: dupa ce pleci pentru trei luni din tara ta si traiesti intr-o tara in care exista legi care sunt, efectiv, respectate si lucrurile functioneaza de la sine, intr-o tara in care se munceste pe branci dar se traieste bine, intr-o tara in care nimeni nu asteapta nimic ‘pe gratis’, te intrebi inevitabil daca in tara ta se va schimba vreodata mentalitatea, gandirea si atitudinea. Eu ma intreb, acum, ce-i va lua romanului sa iasa din starea de confort in care se afla, ce-i va lua, oare, romanului, sa se ridice la nivelul potentialului lui?
Spune-mi, Romania mea, ce-ti pot da sa-ti fie mai bine?
Spune-mi tara draga, de unde pot eu sa incep?
Spune-mi roman bun, cand ne-om destepta cu adevarat din somnul cel de moarte?

Doua luni am pastrat borcanul de zascusca in noptiera din camera mea. De doua luni astept sa sarbatoresc 1 Decembrie in mijlocul comunitatiii internationale. Caci sunt intr-adevar un roman mandru. Si am de ce!