Loc de adapost...

Doamne, Tu ai fost locul nostru de adapost, din neam in neam. Inainte ca sa se fi nascut muntii, si inainte ca sa se fi facut pamantul si lumea,din vecinicie in vecinicie, Tu esti Dumnezeu! Tu intorci pe oameni in tarina,si zici: Intoarceti-va fiii oamenilor!” Caci inaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut, si ca o straja din noapte. Ii maturi, ca un vis: dimineata, sunt ca iarba, care incolteste iarasi: infloreste dimineata, si creste, iar seara este taiata si se usuca. Noi suntem mistuiti de minia Ta, si ingroziti de urgia Ta. Tu pui inaintea Ta nelegiuirile noastre, si scoti la lumina Fetei Tale pacatele noastre cele ascunse. Toate zilele noastre pier de urgia Ta. Vedem cum ni se duc anii ca un sunet. Anii vietii noastre se ridica la saptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; si lucrul cu care se mandreste omul in timpul lor nu este decat truda si durere, caci trece iute, si noi zburam. Dar cine ia seama la taria miniei Tale, si la urgia Ta, asa cum se cuvine sa se teama de Tine? Invata-ne sa ne numaram bine zilele, ca sa capatam o inima inteleapta! Intoarce-te, Doamne! Pana cand zabovesti? Ai mila de robii Tai! Satura-ne in fiecare dimineata de bunatatea Ta, si toata viata noastra ne vom bucura si ne vom veseli. Inveseleste-ne tot atatea zile cate ne-ai smerit, tot atatia ani cat am vazut nenorocirea! Sa se arate robilor Tai lucrarea Ta, si slava Ta fiilor lor! Fie peste noi bunavointa Domnului Dumnezeului nostru! Si intareste lucrarea minilor noastre! Da, intareste lucrarea minilor noastre!