Uneori Dumnezeu ni se pare rau, pentru ca ne elimina din viata lucruri sau oameni la care tinem. Dar alteori Dumnezeu ni se pare crud, pentru ca insista, si loveste, si cioparteste... si 'tavalugul nu se mai opreste'.
in urma nu cu mult timp va povesteam scena din fata usii unui nigerian care si-a pierdut tatal. in seara asta, acelasi african si-a pierdut mama intr-un accident de masina. daca odata cu pierderea tatalui, am venit fiecare cu cuvintele sau incurajarile noastre, de data asta am ramas tacuti stand jos sau sprijinindu-ne de usa. in mintea mea perista decizia pe care am luat-o langa sicriul lui Manu: nu, nu voi intreba de ce. intr-o zi, voi stii si asta. pana atunci imi accept ingradirea pe care o presupune statutul de om, si-mi traiesc viata mai departe.
de cand m-am intors in Elvetia sunt oricum tacuta. nu-mi gasesc cuvintele, nu-mi caut cuvintele, nu-mi exprim starile si nici parerile. sunt doar obosita de atata vorbaraie. da, asa se intampla cand te confrunti cu lucruri cu adevarat serioasa. in seara asta n-am putut sa-i spun nimic lui Paul, prietenul african. dupa mai bine de o jumatate de ora de liniste, m-am ridicat si am plecat. O, cat de putine lucruri cu adevarat insemnate putem face unii pentru altii in fata unei pierderi atat de grave.
si mi-am amintit din nou de felul in care diferite culturi se raporteaza la moarte. cand a murit tatal lui si ne-a chemat pe toti in camera lui de jale, mi-am zis:
"sa mi se intample mie, as tranti usa dupa mine si-as evita pe oricine".
ceea ce e exact ce am facut. in seara in care a murit Manu am stat singura in camera, pe jos, si nu m-am putut opri din plans doua ore. apoi am coborat in sala de jos si m-am uitat la Green Mile cu singurul om a carui prezenta o puteam accepta in jurul meu. a doua zi am plecat la Nyon unde mi-am petrecut in singuratate orele pana la cina, cina peste care oricum am sarit. si a doua zi dimineata am plecat spre casa. nici la ora asta mai bine de o jumatate din baza asta nu are habar ca eu am pierdut un om drag sau ca am fost acasa 4 zile. e bine asa!
...
si asa se termina cuvintele. si gandurile.
si asa incepe linistea, cand te loveste vidul si neputiinta.
2 comentarii:
Dumnezeu e langa noi in orice clipa. Si ne da gandul cel bun!!!
oh,Doamne , cata drama in viata unui biet suflet de om, cat de putin se poate intelege si cat de putin se poate actiona, cat de greu e sa intelegem ca nu se doreste nimicirea,..., nepatrunse sunt caile...
Trimiteți un comentariu