eMANUel Salagean .

Contextul. Promisiunea. Amintirea. Decizia. Tie...




Am inceput articolul acesta de cel putin trei ori. I-am schimbat titlul, apoi continutul. Apoi am sters tot. De unde incepi sa vorbesti despre un om care nu mai exista intre noi? De unde-ti culegi gandurile si ce faci cu cuvintele? Cum poti ingramadi amintiri si sentimente, zambete si cactusi, intre cateva litere? Care litere? Cum le aranjezi? Ce vor spune ele? Ce vei intelege tu, cititor grabit, din tot ce am eu de spus?
Asa se intampla: toata viata palavragim non-sensuri despre nimicuri, si credem ca spunem lucruri esentiale, vitale chiar... Dar cand privim moartea in ochi, ramanem fara cuvinte.
Acest text este fragmentat. Gandul pleaca mai departe de idee, dar cuvintele nu se leaga mai departe de un paragraf.


1. Contextul: Little did she know...

De mai bine de doua luni ma bucur de viata altundeva decat acasa. Am plecat din zeama calduta pentru ca eram obosita si consumata, si aveam nevoie de aer proaspat. Am plecat pentru a-mi linisti sufletul si mintea, dar poate am fost adusa aici pentru a fi pregatita pentru pierderea unui om atat de drag inimii mele.

Cand am iesit din tara, Manu a insistat sa ne intalnim in vama. Nu plecam decat pentru 3 luni, dar aveam oare de unde stii ca cele cateva minute petrecute pe sosea, in fata noii lui masini, aveau sa fie ultimele clipe petrecute cu el? Si daca as fi stiut... oare daca as fi stiut ... ce ar fi fost diferit? Ce i-as fi spus? Ce mi-ar fi spus? As mai fi plecat? L-as mai fi lasat sa plece?
Emanuel Salagean a fost ultima persoana “de suflet” pe care am vazut-o in Romania, si persoana pentru care m-am intors mai devreme.

2. Promisiunea: “Bun. Deci o sa vii.”

Dupa ce am ajuns in Elvetia, am vorbit des cu el. Planuia sa ma viziteze, desi abea isi luase carnetul de conducere si inca nu facuse nici macar un drum de Cluj. Dialogul care urmeaza e rupt din povestile noastre de octombrie. Contextul discutiei este irelevant, tot asa cum nici un comentariu sau nici o alta interpretare nu prezinta interes. Manu m-a rugat insistent, iar eu m-am tinut de cuvant.

13 octombrie 2008

(...)
10:22:27 PM s_manux: cred ca m-am prins pe mine insumi intr-un mood ciudat in seara asta..
10:22:31 PM s_manux: si eu acuma trebuia sa invat legislatie
10:22:33 PM s_manux: si chestionareeee
10:22:36 PM s_manux: uf.
10:22:43 PM s_manux: emma. trebuie sa imi promiti ceva
10:24:27 PM emma_mocan: ce?!
10:24:42 PM s_manux: ups. o sa sune ciudat..dar nu te supara pe mine... asa ma simt zilele astea..
10:24:48 PM s_manux: sa imi promiti ca vii la mine la inmormantare :)
10:25:17 PM s_manux: pls
10:26:16 PM emma_mocan: manule...
10:26:19 PM emma_mocan: :)
10:26:26 PM s_manux: pls..say yes.
10:26:29 PM s_manux: :)
10:26:42 PM s_manux: nu ca ar mai conta atunci pentru mine..
10:31:18 PM emma_mocan: nici nu vreau sa vb despre asta
10:31:21 PM s_manux: :(
10:31:29 PM emma_mocan: poate cand o sa fii batran si mort
10:31:33 PM emma_mocan: eu am sa fiu moarta demult
10:31:36 PM s_manux: nu emma, eu o sa mor tanar..
10:31:43 PM s_manux: de-aia te-am rugat...
10:31:56 PM emma_mocan: si cam cand ai de gand sa mori?! :)
10:32:14 PM s_manux: uh'. nu e asa...nu e ca am de gand eu..
10:32:39 PM s_manux: vroiam doar sa te rog, sa vii, la mine..si sa nu uiti ca te-am chemat. asa..oriunde ai fi, poate n-o sa fii prea departe.
10:33:05 PM emma_mocan: :)
10:33:18 PM emma_mocan: eu vreau sa vin la nunta ta intai
10:34:25 PM s_manux: cine stie, poate'o sa fie si asta.. si-o sa ai oportunitatea asta :)
10:34:42 PM s_manux: e frumos sa fim..optimisti.
10:37:00 PM emma_mocan: :)
10:37:11 PM emma_mocan: ai face bine sa nu mori! :)
10:37:55 PM s_manux: pai mai bine mor inainte... ca dupa n-o sa mi se mai dea voie :)
10:38:11 PM s_manux: ti-am spus? am si eu blog... www.manuxer.ro
10:39:53 PM emma_mocan: 10 aug 11 oct?!
10:39:54 PM emma_mocan: :)
10:39:58 PM emma_mocan: mai bine ca mine :))
10:40:27 PM s_manux: aaa..si am mai scris la despre mine
10:40:28 PM s_manux: :D
10:40:46 PM emma_mocan: :)
10:48:03 PM s_manux: bun..deci o sa vii.
10:48:16 PM emma_mocan: o sa vin! :)
10:48:22 PM emma_mocan: dar trebuie sa ma anunti :))
10:48:32 PM s_manux: bine..cu 3 zile inainte :D
10:58:00 PM s_manux: uite un articol fain:
(...)

3. Amintirea: 6 septembrie 2003

L-am cunoscut pe Manu 1901 zile, acum 1908 zile, intr-o perioada foarte vesela a vietii mele. L-am cunoscut intr-o seara ploioasa de toamna, pe strada unde locuia. L-am cunoscut ca un om bucuros si entuziast, visator, optimist si mereu zamberet. In toate zilele si noptile care au urmat acelei intalniri am consumat impreuna papanasi si supe la Syrano, ceaiuri, mici si secrete, ambitii si cadouri, vise, smsuri, minute si ore, revelioane si petreceri, barfe si framantari, suparari si iertari, flori... si cactusi. Manu dorea mereu sa fie prezent, dar oriunde era prezent, exista un alt prezent paralel la care ar fi vrut sa ia parte. Niciodata nu scapa nimic, si de fiecare data cand pierdea un eveniment, facea dintr-o mica ratare o mica drama. Manu traia mereu la maxim, si daca ar fi putut trai doua-trei vieti paralele, foarte posibil ar fi facut-o. (Daca Manu ar putea raspunde acestor randuri, probabil m-ar contrazice). Dar tocmai pentru ca incerca atat de tare sa fie “peste tot”, imi place sa cred ca Manu a trait mai mult decat ‘aici si acum’, a trait mai multe “aiciuri” si “acumuri” in acelasi timp. Poate a trait in 25 de ani cati altii in 47.
Manu cauta mereu prezenta oamenilor in jurul lui, desi undeva adanc, foarte adanc, era un om singuratic. Manu se uita in jur si-si construia modele, dar incerca sa-si gaseasca propria identitate. Manu iubea neconditionat si visa fara rezerve. Manu era un om harnic si tot ce-a strans sub soare a adunat prin propria-i munca. Manu a fost unul dintre cei mai ambitiosi oameni pe care i-am cunoscut. Manu incerca sa nu se planga, desi viata nu i-a fost usoara. Manu isi iubea familia si dupa cum ne-a demonstrat-o de atatea ori, Manu isi iubea prietenii. Manu pretuia atentia pe care o primea, ca si cand n-ar merita nimic. Manu incerca sa se faca iubit, iubind. Manu surprindea prin incocenta lui, si prin dezinvoltura cu care vorbea uneori.
Lui Manu ii placea sa calatoreasca si sa vada vazutul. Acum a calatorit Dincolo, sa vada Nevazutul, sa atinga intangibilul, sa fie aproape de tot ce pare atat de departe de aici.
Acesta este Manu. Acesta este sfarsitul povestii lui, pe care a construit-o cum a stiut el mai bine. Acesta este sfarsitul pe care si l-a scris.

4. Decizia: fara ‘?’

Orice plecare a unui om drag taraste dupa ea un balon de framantari, de intrebari, de nopti de nesomn, de regrete, de kilograme, de cuvinte nespuse sau spuse fara cugetare. Eu am decis sa-l pastrez pe Manu in inima mea asa cum l-am cunoscut si iubit intotdeauna. Am decis sa ma bucur de toti anii pe care i-am avut impreuna, si sa umplu golul pe care il va lasa in urma lui cu bucuria amintirilor mereu vii. Sunt trista pentru plecarea lui, dar sunt linistita pentru sufletul lui.
Regret trei lucruri: ca nu am apucat sa-i dau cactusul pe care l-am cumparat de ziua lui; ca am vazut o singura piesa de teatru cu el (si aceea proasta), si ca nu l-am lasat sa viseze. Dar Manu a stiut mai bine!
Am decis sa ma intorc in Elvetia, constienta fiind de faptul ca Manu si-ar fi dorit sa ma site fericita, “in branza”. Am decis sa nu caut vinovati, pentru ca Manu si-a provocat singur moartea. Am decis sa-mi invat lectiile si sa-mi traiesc viata in ordine, pentru ca o, cat de ‘spontana’ poate fi moarte.
Dar mai mult decat toate astea, am decis sa nu intreb de ce. Sau de ce el. Dumnezeu stie El mai bine! Si cata liniste e in El.

5. Muzica: O ce zi, ce glorioasa va fi!

Inca de vineri seara de la priveghi aud in permanenta aceste versuri, si nu ma pot opri din fredonat. Orice am ascultat, orice am citit, orice am facut, ecoul lor persista in mintea mea, si inima mea canta plina de optimism:

Vine-o zi, vine-o zi
Cand dureri nu vor mai fi
Nu vor fi nori pe cer
Lacrimi ochii n-or umbri
Va fi pace-n veci de veci
Cand in ceruri ai sa pleci
O, ce zi, ce glorioasa zi va fi

Oare atunci cum va fi?
Faţa cand Ii voi privi
Cand pe Domnul voi vedea
Chiar eu salvat prin jertfa Sa
Cand de mana ma va lua
Şi ma va duce-n ţara Sa
O, ce zi, ce glorioasa zi va fi

Nu vor fi, nu vor fi
Greutati, dureri de sus
Nici necaz de orice fel
Boli şi lacrimi colo sus
Va fi pace-n veci de veci
Cand in ceruri ai sa pleci
O, ce zi, glorioasa va fi

X. Tie: Manu drag, om bun la suflet si curat la inima

Multumesc pentru tot ce mi-ai daruit, dar mai ales pentru ce mi-ai dat, fara sa stii. Multumesc pentru visare, multumesc pentru timp, multumesc pentru cuvinte, multumesc pentru liniste. Multumesc pentru ajutor, multumesc pentru telefoane, multumesc pentru smsuri, multumesc pentru vizite. As fi vrut, poate, sa ai mai multa incredere in tine, dar multumesc ca m-ai facut sa am mai multa incredere in mine. Multumesc ca imi citeai blogul, si nici nu-ti poti imagina cat de mult a insemnat feedbackul tau. Nici nu-ti poti imagina de cate ori aveam impresia ca-ti scriu doar tie, dar pentru mine era suficient. Ah, si cate alte lucruri au sa-mi lipseasca, odata cu plecarea ta. Zile de nastere, revelioane, petreceri sau simple seri de vara, weekenduri de toamna si bulgareli de iarna: ai lasat in urma ta aroma vie a prezentei tale, si ne va lipsi enorm. Dar iata, esti primul dintre noi care-si traieste Primavara. Deznadajduiti? Mahniti, ascultand ultimii pasi ai unui tragic destin? Nicidecum!
Asteapta-ne cu bucurie, om drag. Pentru ca vine-o zi ... vine-o zi cand va fi pace-n veci de veci, si ne-om revedea. Pana atunci ne mai invartim in destertaciunea asta, mai facem cate un ‘turneu’ in lumea asta trista dar frumoasa, si te pastram in inimi, pentru ce ai fost, pentru cum ai fost, pentru ca ai fost si ramai pentru totdeauna... bunul nostru prieten Manu!

Cu bine!