O miercuri cu soare, timp, moarte si "la vie en rose"

Si-ti incepi ziua cu zambete largi. Privesti la frumusetile de pe geam, la Alpii de la orizont si la lacul de la picioarele tale. Crezi, defapt, ca intreaga lume e acolo. E miercuri, si e soare. Cu ochii larg inchisi iti propui o zi excelenta. Ratezi totusi un eveniment pe care il asteptai cu nerabdare. Iti promiti ca atunci cand vei ajunge acasa vei cauta cantina saracilor, si poate vei face un desert pentru ei, o data pe luna. Iti petreci urmatoarele ore intr-o brocanta in inima orasului care te-a cucerit pentru totdeauna. Cauti o pipia. Nu o gasesti. Dar gasesti alte minunatii marunte si vechi. Urci in tramvai. Auzi un roman cantand la acordeun “Casuta noastra” si “La vie en rose”. Da, viata e atat de ‘en rose’ si azi, si esti complet multumitor pentru asta. Vizitezi la muzeul ceasurilor. Te fascineaza. Iti dai seama de valoarea timpului, cash. “Time is money”, dar cat ‘money’ pentru ‘time’, incredibil. Vezi ceasuri ale regilor si imparatilor, ceasuri de perete sau de buzunar, si te intrebi cum s-au scurs minutele, orele si zilele celor care priveau cele doua ace: tic, tac. Si timpul a trecut, fara sa intrebe. Si timpul a tacut, fara sa ceara raspuns.

Fugi spre gara. Prinzi trenul. Prinzi si autobuzul. Ajungi acasa fericit. Sari in dus. Cobori la cina. Mananci cartofii din farfurie si doua portii de salata. Speli vasele. Urci vesel scarile. Deschizi usa de la camera intunecoasa. Telefonul suna. Te apropii de pat. Zambesti. Te suna de acasa. Raspunzi bucuros. Te asezi pe marginea patului. Scapi telefonul din mana. Simti cum toata camera se invarte. Crezi ca vei lesina.
Asa ai aflat ca unul dintre prietenii tai cei mai dragi a plecat de pe pamant, pentru totdeauna, si ca nu va mai exista nici un maine, nici un Craciun si nici o zi de nastere pentru el. Tot ce e a ramas e amintirea. Definitiv.