Vineri dupa ReFormation 21 class m-am indreptat ca in fiecare saptamana spre malul lacului. Pe bancuta care mi-e draga, un elvetian isi fuma linistit trabucul in lumina soarelui de noiembrie. Sigur ca m-am asezat langa el. M-a intrebat politicos daca ma deraneaza fumul, pentru ca vantul bate in directia mea, si daca prefer, facem schimb de locuri.
- Non, merci, ca va!
Si-am stat acolo multe minute, in liniste, amandoi. Eram cu chef de vorba, dar cu franceza mea nu prea beaucoup, exersata doar noaptea tarziu intre hohote de ras, am preferat sa-mi tin gura. Si-am stat asa. Si-am stat. Si-am stat. In liniste. La soare!
Cateva minute mai tarziu, tacerea ne-a fost sparta de nimeni altul decat prietenul Razvan. Din lipsa de cuvinte probabil, acum arata o poza cu Firuta, fetita lui de un an si ceva, si sotia (?!) lui, caci, nu-i asa, o poza face mai mult decat 1000 de cuvinte in franceza. Nu m-a recunoscut imediat din cauza sepcii in carouri verzi de pe crestetul capului meu, dar imediat ce si-a dat seama cine sunt, a intins cel mai lung si mai sincer zambet dintr-un colt in altul al fetei.
- Ce cauti aici, mai? il intreb prieteneste. N-ai zis ca mergi acasa?
A zis ca s-a uitat dupa mine cu cateva zile inainte. Reusise sa stranga 70 “de de-aia” (a se citi euro) dar cand a ajuns la autobuz i-au zis ca ii mai trebuie inca atata. Se pare ca toti romanii ‘de strada’ dorm la un camin peste noapte. Imi pare rau ca nu l-am intrebat unde e, sa ma duc sa-i vizitez intr-o seara.
Elvetianul nostru continua sa-si fumeze trabucul scump la celalalt capat al bancii. I-am dat lui Razvan si saptamana asta banii mei de cafea, i-am urat numai bine si drum bun spre casa, si am cazut inapoi in liniste. Ah, dar ce ma rodea limba sa-i spui ceva batranelului din capatul bancii. Nu stiu de ce, chiar nu stiu de ce, dar am simtit nevoia sa-mi cer iertare pentru toti tiganii care deranjeaza toti elvetienii din trabucurile lor. Dar imediat mi-a revenit in mintea intreg tabloul lui: fara parinti, cu un bebelus, o sotie si 3 frati de intretinut. Doamne Dumnezeule, ce putem face noi pentru toti acesti necajiti?
Totusi, sa deschid o conversatie cu un strain “afumat” cu: te rog sa ma ierti... era poate prea mult chiar si pentru mine. Asa ca am scos din geanta o cutie de Japonaise Meringue si l-am servit. Da, am reusit sa-l fac pe el sa deschida conversatia.
Si-am stors toata franceza din mine, dar am putut sa comunicam. I-am spus povestea lui Razvan si am vorbit despre situatia financiara a Romaniei dupa comunism (suna pompos).
- Cu toata criza financiara va fi tot mai greu sa-ti gasesti o slujba oriunde in lume. Si in Elvetia e tot mai greu.
Nici nu vreau sa ma gandesc ce impact va avea criza asta asupra cersetorilor (care niciodata nu si-au cautat de lucru). Vor deveni oare toti hoti? Daca ma gandesc mai bine, am intalnit si cersetori cinstiti!
Apoi am vorbit despre Elvetia si limbile oficiale: mi se pare extrem de ironic faptul ca doi oameni dintr-o tara mica precum Elvetia ar putea avea probleme majore de comunicare din cauza limbii. Un elvetian din partea germana e pierdut daca vine in partea franceza si nu cunoaste limba. Se pare ca exista un district unde se vorbeste o combinatie de franceza, germana, italiana si engleza. Poai, in Elvetia si ca sa vinzi cafea sau sa fii “ceferist” trebuie sa cunosti minim 4 limbi. Cati dintre noi ne-am califica oare pe asemenea posturi?!
Asadar, elvetianul meu se grabea sa prinda trenul. A venit doar ca sa-si cumpere trabucuri speciale de la Geneva.
Mi-a intins mana, prieteneste.
M-am ridicat in picioare, din respect.
- A fost o placere!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu