... pentru că viața "out there" e palpitantă și minunată, și e atât de intensă încât nu-mi mai lasă timp nici să respir - darămite să scriu despre ea - de aceea pe blogul mei e liniște de o vreme încoace.
Între 21 iulie și 6 august 2009 m-am întins împreună cu mama în cea mai lungă plimbare pe care am facut-o vreodată: o "plimbare" (dacă poate fi numită astfel) de două săptămâni și peste 320 km parcurși - da, pe jos - în nodrul Spaniei. Câteva din notițele, impresiile și experiențele acestei călătorii am să le public, pe rând, în zilele următoare...
(non) Motivații
Când am decis să plec în Spania să parcurg ultimii 300km din pelerinajul de 800km dintre St Jean Pied de Port și catedrala din Santiago, nu mi-am pus foarte serios întrebarea: de ce fac asta? Nu am căutat alte justificări decât cele care îmi încolțiseră instantaneu în minte când mama m-a invitat să merg cu ea: provocarea (fizică), timp cu ea, și, nu în ultimul rând, un moment de respiro în care să-mi prin viața din urmă, să expir stările neconsumate în urma mulțimii de evenimente din ultimele luni și să inspir un aer nou.
Nu cred că mi-aș fi făcut față mai mult decât cele două săptămâni. Nu aș fi stat o zi în plus, nu aș fi venit acasă o zi mai repede. M-a întrebat mama: acuma că ai văzut condițiile de stat și de mers, că ai experimentat efortul fizic și psihic, acum, dacă ar fi să poți alege sau schimba ceva la drumul nostru, ce-ai face diferit?
- Nimic!, i-am răspuns fără să stau prea mult pe gânduri.
Și dacă întorcându-te dintr-o călătorie poți spune că nu ai schimba nimic, atunci trebuie să fi fost cu adevărat o Experiență!
Ce, cum, unde
Ruta franceză - și cea mai frecventată - a pelerinajul cunoscut sub numele de El Camino de Santiago (drumul spre Santiago) începe din sudul Franței și consumă cam o lună de zile pentru toți cei 800km de la un capăt la celălalt. În timp ce mulți aleg să-l pargurgă pe tot dintr-un șut, alții îl străbat pe bucăți, sau, mai simplu, încep direct din miez.
De oriunde alege să înceapă drumul (minim 100km distanță de Santiago) pelerinul va primi un Credencial del Pelegrino (pașaport de pelerin) pe baza căruia se poate caza la albergurile de pe drum unde pe un preț de 3 până la 9 euro pe noapte, beneficiază de apă caldă, un pat curat, și, cu puțin noroc și de o mașină de spălat, internet etc.
Drumul nostru a început la Leon, cam 310km de Santiago. Am zburat din Cluj la Madrid unde am poposit peste noapte. A doua zi am luat primul tren și 4 ore mai târziu eram în Leon. Nu foarte odihnite dar extrem de enzutiasmate, am reușit să plecăm efectiv din Leon în jurul orei 11. Pentru prima zi ne-am propus 8km până la prima cazare, dar am sfârșit prin a face pe toți 22.2km până la următoarea, în Viladangos del Paramo. Zilele următoare am făcut între 18 și 30 km/zi cu plecare la 6 sau 7 a.m. și prăbușirea undeva după prânz. Traseul e foarte bine marcat prin săgeți galbene sau simbolul pelerinului pe acest drum: o scoică. Am întâlnit foarte mulți oameni din toată lumea - am să scriu despre cei câțiva care ne-au devenit mai apropiați. În fond, eram ca peștii într-un banc (n.a. banc de pești) care chiar dacă nu "înoată" în tandem, mai devreme sau mai târziu tot se întâlnesc.
Drumul merge kilometri întregi în paralel cu șoseaua, trece prin orașe, peste munte, printre mori de vânt sau prin păduri de eucalipt. Scenariul se schimbă undeori la câteva zile, alteori de câteva ori pe zi. Și pentru aceia care se întreabă, nu, nu e plictisitor.
(urmează... Oamenii: L. F. J. O.)
Între 21 iulie și 6 august 2009 m-am întins împreună cu mama în cea mai lungă plimbare pe care am facut-o vreodată: o "plimbare" (dacă poate fi numită astfel) de două săptămâni și peste 320 km parcurși - da, pe jos - în nodrul Spaniei. Câteva din notițele, impresiile și experiențele acestei călătorii am să le public, pe rând, în zilele următoare...
(non) Motivații
Când am decis să plec în Spania să parcurg ultimii 300km din pelerinajul de 800km dintre St Jean Pied de Port și catedrala din Santiago, nu mi-am pus foarte serios întrebarea: de ce fac asta? Nu am căutat alte justificări decât cele care îmi încolțiseră instantaneu în minte când mama m-a invitat să merg cu ea: provocarea (fizică), timp cu ea, și, nu în ultimul rând, un moment de respiro în care să-mi prin viața din urmă, să expir stările neconsumate în urma mulțimii de evenimente din ultimele luni și să inspir un aer nou.
Nu cred că mi-aș fi făcut față mai mult decât cele două săptămâni. Nu aș fi stat o zi în plus, nu aș fi venit acasă o zi mai repede. M-a întrebat mama: acuma că ai văzut condițiile de stat și de mers, că ai experimentat efortul fizic și psihic, acum, dacă ar fi să poți alege sau schimba ceva la drumul nostru, ce-ai face diferit?
- Nimic!, i-am răspuns fără să stau prea mult pe gânduri.
Și dacă întorcându-te dintr-o călătorie poți spune că nu ai schimba nimic, atunci trebuie să fi fost cu adevărat o Experiență!
Ce, cum, unde
Ruta franceză - și cea mai frecventată - a pelerinajul cunoscut sub numele de El Camino de Santiago (drumul spre Santiago) începe din sudul Franței și consumă cam o lună de zile pentru toți cei 800km de la un capăt la celălalt. În timp ce mulți aleg să-l pargurgă pe tot dintr-un șut, alții îl străbat pe bucăți, sau, mai simplu, încep direct din miez.
De oriunde alege să înceapă drumul (minim 100km distanță de Santiago) pelerinul va primi un Credencial del Pelegrino (pașaport de pelerin) pe baza căruia se poate caza la albergurile de pe drum unde pe un preț de 3 până la 9 euro pe noapte, beneficiază de apă caldă, un pat curat, și, cu puțin noroc și de o mașină de spălat, internet etc.
Drumul nostru a început la Leon, cam 310km de Santiago. Am zburat din Cluj la Madrid unde am poposit peste noapte. A doua zi am luat primul tren și 4 ore mai târziu eram în Leon. Nu foarte odihnite dar extrem de enzutiasmate, am reușit să plecăm efectiv din Leon în jurul orei 11. Pentru prima zi ne-am propus 8km până la prima cazare, dar am sfârșit prin a face pe toți 22.2km până la următoarea, în Viladangos del Paramo. Zilele următoare am făcut între 18 și 30 km/zi cu plecare la 6 sau 7 a.m. și prăbușirea undeva după prânz. Traseul e foarte bine marcat prin săgeți galbene sau simbolul pelerinului pe acest drum: o scoică. Am întâlnit foarte mulți oameni din toată lumea - am să scriu despre cei câțiva care ne-au devenit mai apropiați. În fond, eram ca peștii într-un banc (n.a. banc de pești) care chiar dacă nu "înoată" în tandem, mai devreme sau mai târziu tot se întâlnesc.
Drumul merge kilometri întregi în paralel cu șoseaua, trece prin orașe, peste munte, printre mori de vânt sau prin păduri de eucalipt. Scenariul se schimbă undeori la câteva zile, alteori de câteva ori pe zi. Și pentru aceia care se întreabă, nu, nu e plictisitor.
(urmează... Oamenii: L. F. J. O.)
Un comentariu:
Abia astept continuarea...
Trimiteți un comentariu