Inca nu e o luna de cand sunt acasa. Sunt mai exact 25 de zile si jumatate. In Cluj nu s-au schimbat multe. Domnul decan si-a schimbat ochelarii (dar si-a pastrat neatins zambetul si optimismul) [1], s-au deschis cateva cafenele noi [2], la sala de lectura au schimbat cosurile de gunoi (desi doua nici nu mai sunt ‘functionale’) [3], iar teatrele au scos la public cateva premiere [4]. S-au scos pungile de plastic gratuite din Carrefour (yuu-huu!) [5], s-a introdus o noua lege cu privire la fumatul in spatii publice (whatever!) [6], si-am aflat despre un nou program de scris scenarii si texte dramatice, pe numele lui CeltX [7]. Totusi, inca nu am gasit papanasi, desi am fost de trei ori pana in satucul cu localul cu papanasii “cei mai preferati”. In rest varaza-i buna tot la Varzarie, sandwichurile-s bune tot la Sandwich Shop si teatrul e bun tot la Teatrul Maghiar. Mica taietura din Elvetia, de pe degetul 4 al mainii drepte, incepe se se vindece. Degetul s-a uscat, dar inca nu a cazut.
Sunt fericita posesoare a unui carnet de student masterand nou-nout (cu legitimatie de transport si ‘caiet de tichete’ cu tot) [8, 9], a unui studcard nou-nout [10], a unui abonament pe 9 si pe 24 nou nout [11], atasat unui tichet nou-nout [12] cu o poza nou-nouta [13], si-o noua-nouta legitimatie [14] la biblioteca cea veche de cand lumea.
Vechi si la fel de dragi sunt prietenii pe care i-am regasit acasa, in ciuda faptului ca sunt ceva mai irascibili decat in zilele cele bune. Vechi sunt si cizmele cele negre, si apropourile pe care ni le aruncam din varful buzelor, cand nici nu ne mai obosim sa ne zambim. Vechi vinurile cele bune si vechi obiceiurile cele rele. Dar peste toate acestea se lasa aura revenirii si-a redescoperii zemii.
Vechi si noi, bune si rele, micile piese care formeaza puzzelul maruntelor noastre vieti si maretelor noastre existente.
Întru viata de acasa.
Întru viata de departe.
Întru viata pe pamant.
Întru viata de dupa moarte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu