cine sunt eu?

Probabil ca nu multe sunt momentele in viata cand esti pus fata in fata... cu tine insuti. Ca si cand ti s-ar prezenta un personaj, unul pe care parca parca il cunosti, dar totusi nu esti tu. Ti se prezinta politicos, se uita in ochii tai, si simti cum ti se inmoaie genunchii: acesta sa fiu eu?!
Apoi cineva iti spune pe un ton calm: nu esti dorit! Acesta care esti sau care ne pari a fi.... nu esti placut, nu esti bun, nu esti dorit. Am vrea sa dispari din lumea noastra, pentru ca locul tau nu e aici.

Si ramai perplex intrebandu-te: dar Doamne, trebuie sa existe macar putin bine in mine... trebuie sa existe macar o urma de cer in inima mea, macar o bucatica de bunatate.
Si in fond.... Cine sunt eu? Cine ma defineste? Cine are dreptul sa ma judece, sa ma numeasca, sa ma defineasca?!

Si incepe framantarea. Si incepe roaderea unghiilor. Si noptile nedormite. Si intrebarile neraspunse. Si .... dorinta de schimbare. Ce sa schimb la mine si in mine, ca sa fiu mai bun? Sa fiu mai bun.... Sa fiu mai bun in ochii cui? Sa fiu dorit de cine? Ce e bunatatea? Ce e un suflet bun? Ce inseamna sa cunosti cu adevarat pe cineva? Ce inseamna sa treci dincolo de aparente?....

Si trec zile si trec nopti. Si iti dai seama ca cine esti...e de neschimbat. Ca important e sa incerci sa ramai pe Drum si, fara sa-ti fi autosuficient... sa traiesti in pace cu tine.

Mult din ce suntem azi e DAT. Ne e dat din nastere. Si pana la moarte vor constitui o permanenta lupta. E pur si simplu.... firea pamanteasca. Restul tine de alegere. Si da, suntem plini de alegeri gresite. Dar acolo intervine iertarea. ... intr-adevar ... ce nu te omoara te face mai puternic. Ce nu te scapa intr-o criza de identitate, te provoaca la o autoevaluare si o redefinire. Si totul se reduce la a te uita in ochii Cerului si a-l intreba: Tu ce crezi despre mine!?