miercuri, 17 septembrie 2008

Drag de viata vs Dor De Duca



Azi, undeva, candva a devenit peste doua zile: out there! Am planuit de mult timp sa-mi iau cateva luni departe de casa, de cuib, de oameni cunoscuti si dragi cu probleme cunoscute, cu gusturi cunoscute, cu framantari cunoscute, cu adrese cunoscute. Dar azi, azi cand mi-am ridicat pasaportul nou-nout, fara vize, fara stampile, fara trecut... am realizat dintr-o data ca... plec! Plec cu adevarat! Si plec curand! Foarte curand!
Se pare ca si starea de pre-plecare imi face bine. Detasarea imi face bine! Si defapt, e ceea ce-mi doresc pentru urmatoarele 3 luni: sa ma detasez de tot ce m-a tinut cu ghiarele ca intr-o capcana. Tot ce a format micul meu univers caldut. Tot ceea ce inseamna context.
Sa petrec timp departe de cei dragi si sa-mi aminesc in fiecare zi de ce imi sunt atat de iubiti. In acelasi timp, sa cunosc oameni pe care nu i-am mai intalnit nicicand, niciunde. Sa invat informatii noi si sa citesc autori noi. Sa gust bunatati noi si sa ma pierd pe stradute necunoscute. Vreau sa traiesc ALTFEL, ALTUNDEVA! Si cand imi dau seama ca n-am sa mai fiu aici cand saptamana asta, ca in fiecare alta saptamana, vine masina de gunoi... imi canta sufletul de bucurie, imi sclipesc ochii de nerabdare, si-mi tremura inima de emotie, in timp ce anticipez DOR.
mi-e drag de viata mea!

luni, 14 iulie 2008

C r e s c . . .


Timpul trece, si eu cresc. Percep diferit cursul anotimpurilor. Imi scot, pe rand, maselele de minte. Absolv, rand pe rand, scolile la care am visat. Pe rand, prietenii mei pleaca la familiile lor, asa cum tot rand pe rand imi schimb preferintele in materie de autori, muzica sau regizori.

Cresc, dar nu sunt atat de departe incat inocentele si stangaciile copilariei/adolescentei sa-mi fie necunoscute. Il cert pe fratele meu de 10 ani pentru lucruri pe care le faceam la randul meu, ieri-alaltaieri. Nu mai rad la toate glumele, tot asa cum sunt mult mai precauta cand imi fac un prieten nou. Mi-am dezvoltat ticuri si “fixuri” de care nici macar nu sunt constienta. Incep sa recunosc valoarea muncii, si ‘grutatea’ banului. Incep sa fac lucrurile pentru care ii judecam cu superioritate pe cei din jurul meu, si sa calc pe rand tot ce era pentru mine “eu niciodata n-am sa”... Invat sa nu ma mai mint, in timp ce masor ‘lungiminea’ neadevarului. Gasesc originalitatea autentica ca fiind o raritate, desi explozia de culori si combinatii imi fura cu usurinta ochii.

Cred ca mi-am dorit sa fiu ‘om mare’ inca de mica, desi n-as putea spune ca nu am trait anii bomboanelor gumate si a jocurilor ‘din spatele casei’. Mama-mi spune ca de mica am fost ‘matura’ (desi nu stiu exact ce inseamna asta). Paradoxal probabil, dar acesta este punctul culminant al ‘cresterii’ mele: descopar adevarul din spatele cliseelor. Incep sa recunosca cand nu stiu ceva, fara sa improvizez raspunsturi stalcite, doar pentru a ma demonstra.

Reinventez, poate, roata. Dar e roata mea! Si are logica mea. Si cu cat reinventez mai mult, cu atat stiu, defapt, mai putin. Si cu cat stiu mai putin, cu atat vreau sa cuceresc mai mult. Si cu cat cuceresc mai mult, cu atat cresc mai mult. Iar ziua in care am sa mai incetez sa cresc, va fi ziua in care voi inceta sa traiesc, si voi incepe doar sa exist. Nimic nou, recunosc. Dar acum nu doar stiu, ci si cunosc acest adevar!

marți, 8 aprilie 2008

non-stare


traiesc, din nou, o perioada de non-stari. adica mi-e... nicium. nu mi-e bine, dar nici rau nu mi-e. sau, dimpotriva. mi-e foarte bine sau foarte rau. nu mai am rabdare. nu am rabdare sa scriu, sau sa citesc, sau sa vad un film intreg, sau sa stau la o cafea intreaga, sau sa ascult o poveste pana la capat.
mi-e nicicum.
am nenumarate texte neterminate. vreau sa scriu. deschid documentul. incep sa scriu. scriu. scriu. imi sare gandul in alta parte si brusc... nu mai vreau sa scriu nimic. si ciorna peste ciorna am texte despre paradoxuri umane, despre cum m-am saturat sa-mi impachetez prietenii si sa-i trimit prin lume, file de jurnal, franturi de recenzii si asa mai departe... toate stau ingramadite intr-un folder de franturi.
am rezistat cu greu cursului de azi. am venit in Flowers. am baut un ceai negru cu lapte. am inceput sa scriu.
si iata, brusc.... nu mai am ce spune.
s-a terminat gandul. si cuvantul...

miercuri, 20 februarie 2008

Visul (August Strindberg)

Avocatul: (intra iar) ma intorc la primul meu infern... asta a fost cel de-al doilea si cel mai mare... cel mai dulce a fost si cel mai mare... uite, din nou a lasat sa-i cada acele de par pe podea.... (le aduna de pe jos)
Ofiterul: ia te uita, si el a gasit acele de par!
Avocatul: si el?! Priveste! Are două brate, dar e un singur ac. Sunt doua, dar e unul. Il indrept, e o singura bucata, il indoi, sunt doua, fara sa-nceteze de a fi unul. Il frnag, uite, sunt doua. (frange acul de par si azvarle cele doua bucati)
Ofiterul: a vazut toate astea... dar inainte de a se rupe, cele doua brate s-au departat! Daca se apropie, rezista!
Avocatul: si daca-s paralele, nu se intalnesc niciodata... nici nu tin, nici nu se frang.
Ofiterul: acul de par e cel mai desavarsit lucru din lume. O linie dreapta egala cu doua paralele!
Avocatul: o broasca incuiata cand e deschisa.
Ofiterul: descuie o usita care, incuiata, ramane deschisa
Avocatul: seamana cu usa asta. O inchid si iti deschid cale libera, Agnes! (iese si inchide usa).

marți, 19 februarie 2008

47 de zile...



De la ultima mea postare. Pentru cei care va intrebati ce-i cu linistea asta... Pai, de cand a dat mama peste blogul meu, cred ca trebuie sa scriu... mai elegant. Si asta nu din alt motiv decat pentru ca ... mama mea ... a citit mult la viata ei. Si-atunci... n-am mai scris deloc. (mom, n-o lua personal :) )

In ultimele 47 de zile am fost singura acasa (doar cu Palu) 8 zile, am dat vreo 14 examene, am organizat un spectacol, am facut vreo 3 surprize, am intrat in conflict cu 2 persoane, am fost la 4 repetitii, am cheltuit XXX RON, am vazut 4 spectacole, mi-am scos o masea, am avut musafiri peste musafiri, am vorbit vreo 400 de minute la telefon, am vazut..... o gramada de filme, am fost la o gramada de cafele cu o gramada de oameni, am scris o gramada de mailuri, am luat o gramada de decizii, si-am mai crescut 47 de zile.

Paradoxal, dar in urmatoarele 47 de zile am sa mai cresc un an intreg! Wow! “cresc in 47 de zile cat altii intr-un an”! Ce zmeoaica m-am facut!
In urmatoarele 47 de zile mai intentionez sa plec urgent din cj (probabil TM) pentru cel putin 4 zile, sa termin si ultimele 3 examene, sa incep sa citesc cel putin 2 carti pentru licenta, sa vad cel putin 4 spectacole, sa cant frumos la cele 2 concerte, sa-mi cumpar flori de cel putin 2 ori, ca doar vine primavara... si-n rest, acceasi gramada de cafele, oameni, mailuri, decizii, si inca 47 de zile.

Va doresc 47 de zile ... bune! Una mai buna ca alta!

vineri, 4 ianuarie 2008

i n t e n s



traiesc intens, dar nu superficial. iubesc intens. admir intens. displac intens. ma-nervez intens si-mi trece repede. ma precipit usor dar ma calmez. ma supar cu putere, dar cand iert...uit. ofer cu greu a doua sansa. sunt exigenta cu cei din jur, dar proportional de severa cu mine insami. greu gasesc drumul inapoi. am prieteni foarte buni, in care cred cu tot sufletul meu. stiu ce vreau. cand sunt suparata pe mine, cred si afirm tot soiu' de lucruri rele - si grave - despre mine. ma iert greu. cand cred cu putere in ceva, implic - uneori involuntar - pe cei dragi. sunt spontana si verbalizez multe lucruri pripite care pot fi intelese gresit. am o personalitate profunda si vie. totusi, putine lucruri ma entuziasmeaza inca de la incept. am sa mor cel mai probabil de inima... de inima intensa.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

iar acum, dupa ce trag linia, ma intreb cu aceeasi intensitate daca viata traita cu entuziasm si energie e un lucru bun ... sau sinucidere curata? sau mai rau decat atat: poate crima...

miercuri, 2 ianuarie 2008

"super tare"!


revelionul a fost minunat! ceva original, ceva nou, ceva inedit, ceva distractiv, ceva intre cei cativa... aburi de locomotiva si de vin fiert, si miros de brad si de mici, si masute de gheata si focuri de tabara, si muzica buna... si cate si mai cate...
nu-mi puteam dori sa fiu altundeva. ... da, mi-am petrecut trecerea in 2008 in aer liber, sub un cer instelat si senin, langa un raulet inghetat, intr-o "poienita" in miezul maramuresului, gustand experiente noi cu prieteni vechi.
in concluzie:
MOCANITA e, cu adevarat, o chestie... si nu orice fel de chestie! e o chestie super tare! :)

sâmbătă, 29 decembrie 2007

Mocanitza cu mocanita


avem mocanita! ce bine!

se intampla coincidente bizare, in viata. unele vin ca raspunsuri la intrebari si cautari, dar se intampla ca ce mai natural fapt cu putinta!
cautam prin colturi prafuite idei pentru revelion. aveam...cateva. dorea sa mergem cu trenul. nu prea conta unde. dar doar ACC de Bucuresti trecea noaptea. Bucuresti? ce sa facem in capitala in 1 ian, dimineata buna? am renuntat. am vrut la munte. cochetam cu ideea unui chef acasa. dar vai.... bizarele conincidente....
am "googalit" mocanita, pentru a demonstra unor "doi" ca da... MOCANIA CIRCULA! si ce-am gasit acolo? planurile pentru revelion!
New Year's Eve Celebration with Mocanita
Luni, 31 decembrie 2007
Un tren special va fi organizat in Noaptea de Anul Nou. Este al treilea an de cand cei din Viseu organizeaza acest Revelion inedit. Trenul va pleca la ora 21,00 (31 decembrie 2007) si va merge pana in gara Novat iar intoarcerea va fi inainte de rasaritul soarelui (1 ianuarie 2008). In Novat va asteapta o petrecere in jurul focului de tabara cu vin fiert, gratare, muzica si artificii.

daaaaa... avem munte. am gasca. avem tren. avem planuri. avem chef. avem mocanita.
n-avem de gatit. n-avem de facut curatenie. n-avem de "organizat" nimic.

imi exprim doar regretul ca nu toti cei dragi mocanitzei vor veni cu mocanita de revelion! dar tot dragi raman! :)

joi, 27 decembrie 2007

Sarbatori FERICITE!


Dimineata de craciun – fila de jurnal

25 decembrie. M-am trezit cu ochii cat doua (de ce sa nu pastram “accesoriile” de sarbatoare?!) globuri. Craciun! Craciun?
Anul acesta a fost special, si nu in sensul bun. Sarbatorile de iarna m-au gasit uscata si obosita. Si aceeasi fortare ca in fiecare an- a unei fericiri absolute dar o, cat de utopice – bantuia inima mea. M-am oprit la timp. Mi-am promis un an pauza de la “frustrarea” unui Craciun ideal in care toata lumea e / pare fericita – sau cel putin bucuroasa, zambareata, proaspata si radianta. “Am sa ma bucur de ce am si nu de ce ar trebui sa am”... mi-am spus. Si-am inceput bine, intre cumparaturi si planuri. Mi-am luat timp sa aduc o farama de zambet in casele celor care da, au motive sa fie cu capul in pamant, si-am incercat sa-mi aduc jertfa la altar: multimirea mea – in fapte - pentru coborarea a divinitatii in carne.


Am avut parte de cateva zile bune, dar nimic din ce a fost bun in ele... n-a avut de a face cu Craciunul. NIMIC! Mi-am purtat sufletul de pe un mal pe altul. Colindele si serile de Craciun, si decoratiunile, si tot ce a avut de a face cu sarbatoarea m-au lasat pe uscat. Nu si cadourile. Ele au avut de a face cu prietenia! :)
Ironic: o crestinatate intreaga a sarbatorit venirea Mantuirorului si Salvatorul sufletelor noastre, dar sufletul meu s-a simtit calcat in picioare cu brutalitae. Intr-adevar, Craciunul se sarbatoreste intre oameni.

Aceste randuri au un caracter haotic. Putini sunt cei care stiu despre ce am fuserit eu aceste randuri. Si mai putini sunt cei care pot intelege ce e in inima mea. Dar ma intreb: oare cati sunt cei care, fara ipocrizie, pot spune despre Craciunul 2007 ca a fost unul care le-a schimbat viata!

vineri, 21 decembrie 2007

like a friend....


Don't bother saying you're sorry
Why don't you come in
Smoke all my cigarettes again
Every time I get no further
How long has it been?
Come on in now, wipe your feet on my dreams
You take up my time
Like some cheap magazine
When I could have been learning something
Oh well, you know what I mean, oh
I've done this before
And I will do it again
Come on and kill me baby
While you smile like a friend
Oh and I'll come running
Just to do it again
You are the last drink I never should have drunk
You are the body hidden in the trunk
You are the habit I can't seem to kick
You are my secrets on the front page every week
You are the car I never should have bought
You are the dream I never should have caught
You are the cut that makes me hide my face
You are the party that makes me feel my age
Like a car crash I can see but I just can't avoid
Like a plane I've been told I never should board
Like a film that's so bad but I've got to stay till the end
Let me tell you now: it's lucky for you that we're friends.

(pulp)

joi, 20 decembrie 2007

sacul fara fund


stiu ca geanta mea e o enigma pentru multi. m-am gandit sa impartasesc cu voi ce am scos din ea azi cand pur si simplu am rasturant-o cu capul in jos.


o sticla 0.5l Nestea verde din care a ramas cam o treime, ziarul Cotidianul + enciclopedia Cotodianul despre Che Guevara, 2 chitante depunere de numerar (BRD, BT), CD - Siviu Purcarete - Cumnata lui Pantagruel (spectacol:), un pachet servetele Zeva mov, o bomboana Juicy fruit roz, un pachet servetele Zeva portocalii, un pachet servetele umede, o bacnota de 10ron, o jumatate de pachet de caramene cu ciocolata Alpenliebe, un balsam de buze Nivea, un elastic de par, inca o bomboana roz, o bomboana verde, o sticla mica de parfum Light Blue (aproape goala), un creion, inca un creion, inca o bomboana Juicy Fruit verde, un ruj, chei, o moneda de 50 bani, inca un balsam de buza (in cutie metalica), o cutie de guma de mestecat Mentos, un portmoneu (plin de tot felu' de "chestii"), o cutie de mine de creion 0.7mm, o piesa de teatru (Top Girls - teatru american contemporan),o legatura de chei - cu atasamentele aferente - o mapa curs de estetica, o pereche de manusi, o mapa curs Psihanaliza, si, in fine, in buzunarul mic: un creion negru dermatograf si o pastila de Nurofen Forte. in rest, cam inca un pumn de bomboane colorate. credeam ca "prind" numai la copii. dar m-am inselat.

miercuri, 19 decembrie 2007

"scena ca imago mundi: deliram, pentru ca natura insasi sa nu delireze in noi; purtam masti, spre a ne proteja de metamorfozele repulsive; murim in efigie, ca sa ne perpetuam in carne; simulam, pentru a trai mai mult si mai bine. demiurgia ludica, pe scena ca si in viata, elibereaza spiritul de tensiunile ce risca sa il sufoce. mimand jocul Creatorului devenim creaturi convenabile."

Mihai Maniutiu
despre masca si iluzie

luni, 17 decembrie 2007

Invitatie deschisa


Experimentez din nou si din nou aceleasi minuni. Incerc sa invat. Incerc sa nu uit. Incerc sa nu tin doar pentru mine, incerc sa nu ma opresc.
Dumnezeu invita. Invita elegant si subtil uneori, transant si explicit alte ori. Am simtit asta pe pielea mea, si nu este piele pe lume asta care sa nu stie despre ce vorbesc. Nu de putine ori m-am lasat prada vanturilor, si-am lasat uitarii chemarea. Nu stiu ce s-ar fi intamplat, si cum ar fi aratat viata mea daca as fi spus Iata-ma, trimite-ma, fara urma de ezitare cand vocea Domnului Dumnezeu mi-a vorbit. Dar Dumnezeu asteapta. Au fost si momente in care, cu teama, smerenie, si nu putina timiditate am raspuns pozitiv invitatiei Lui. De aici minunile s-au tinut lant, si revarsare de miracole si invataturi s-au scurs peste mine si existenta mea. Nimic nu mai e la fel din momentul in care atingerea Cerului isi lasa amprenta peste neinsemnata noastra existenta. Contactul e extrem de palpabil uneori, dar ochii nostri obositi si bolnavi refuza recunoasterea, refuza dialogul, refuza marturisirea. Pentru ca asa cum spuneam si cu alte ocazii, cand Dumnezeu invita, tot Dumnezeu face cinste.

L-am vazut. Din nou. Nu eram pe strada, si nici acasa in bucatarie, sau ascunsa intre cartile din biblioteca. Se uita la mine. I-am zambit, dar L-am evitat. Mi-a intins mana si mi-a zis atat:

El: Ai incredere!
Eu: Incredere? Nu-mi plac generalitatile. Fii mai specific!
El: Ti-am spus doar sa ai incredere. Apoi asculta-ti inima si vei stii.
Eu, obraznica: Sa-mi ascult inima? Ador replicile din filme, dar cliseele nu sunt de domeniul meu.
El, cu rabdare: Iar mie nu-mi place sa ma repet. Desi, daca va trebui, o voi face de cate ori va fi nevoie.

Mi-am luat un minut. N-a fost nevoie de mai mult. Am facut liniste in mine. Mi-am ascultat inima. Batea cu viteza. Stiam exact ce vrea de la mine. Dar eram atat de epuizata de alergat incat nu-mi doream decat o pauza de la viata mea. Ironic, dar asta mi-a oferit: un efort mare, o oboseala crunta, si-o perspectiva noua. Fa o pauza de la viata ta si arunca-ti ochii peste viata altora: atunci vei intelege mai mult din Mine.
De data asta L-am ascultat, desi astepta mult de la mine. N-am avut incredere in mine, cata a avut El, dar cee ce mi-a spus in linistea dinauntrul meu a fost motorasul care a sustinut “calatoria” pana la final.
Acum cand trag linia, vad mult si multe: vad mai mult in mine, dar vad totul in El; vad mult bine facut in jur, si vad multe transformari in cei care, la randul lor invitati, au zis da; vad multa oboseala, da vad toata odihna vietii in El. Dumnezeu schimba vieti, atitudini si mentalitati.

Pentru ca El invita si asteapta, apoi ofera toate resursele si face cinste, ca la final, niste oameni obositi si risipitori, critici si nemultumiti, bodoganitori si cartitori sa beneficieze de cinstea de a lucra cu Dumnezeul istoriei si sa beneficieze de schimbarea pe care doar El o poate oferi.

luni, 10 decembrie 2007

Life is like a box of chocolates: you never know what you’re goona get!


Life is like a box of chocolates: you never know what you’re goona get!

Cutiile de ciocolata sunt unul dintre cele mai extraordinare maruntisuri care exista pe lumea asta. Creaza pofta. Creaza suspans. Creaza asteptari. Creaza miros. Creaza gust. Creaza satisfactie sau dezamagire. Creaza o punte intre imaginar si real.

Evenimentul! Acesta e primul element care invaluie cutia de ciocolata in importanta. Dar n-am sa ma opresc asupra imtamplarii remarcabile sau nu care fac posibila intalnirea dintre cutia de ciocolata si.... tine.
Prima privire invaluie cutia eleganta intr-o aura, si daca are si o panglica subtire care s-o cuprinda... atunci desfacerea cutiei devine un adevarat ritual plin de suspans. Fasia ingusta e luata delicat intr-o mana si usor, foarte usor, desfacuta. Respiri adanc. Ridici capacul: prima percepere (incarcata cu o adanca veneratie) te cuprinde din talpi pana in crestet de cea mai eleganta ravnire, si ochii danseaza rapid peste toate formele si toate culorile ciocolatii care tortureaza un capriciu atat de marunt.
E extraordinar. In momentul urmator se creaza asteptarea. Vezi. Vrei. Dar staaaaai. Inca nu e momentul! Degetele incep sa se plimbe peste amestecul de constructii marunte, si fantezia incepe s-o ia razna pe masura ce degetele compromit o nerabdare ametitoare. Ridici mana bosumflat, ca un copil mic, certat de doamna educatoare. Prima data trebuie sa-ti cultiva pofta, si sa descifrezi compozitia stelelor frumos aranjate in cutia cea pretioasa. Abea apoi poti sa te atingi de minunatia cea mica. Ametit de mirosuri, deschizi carticica marunta si-i parcurgi “umplutura”. Cu un ochi pe “harta” si unul in luxosul dreptunghi de carton (desigur, daca nu ne plac cutiile in forma de inimioara, stea, peste si asa mai departe), citesti numele elegante si compozitiile complicate.
Urmeaza decizia. Alegerea e grea si euforia aromei te scoate din minti. Ochii aluneca in sus, in jos, la stanga, la dreapta, inapoi sus, inapoi la dreapta....aaaaah, care sa fie prima?! Cea cu aluna? Cea cu martipan? Cea cu portocala, sau mousse, sau cacao, sau cea amara, sau cea cu cappucino? Timid, intinzi mana spre rafinata frantura de ciocolatica. Ba nu! Nu asta. Te rezgandesti in ultima clipa, si-ti arunci asteptarea spre bucatica de langa. O prinzi intre degete si-o apropi de gura. Inchizi ochii. Te deconectezi.

Aici se termina povestea mea, pentru ca incepe povestea ta. De aici incolo las imaginatia sa zboare libera in tara in care curge ciocolata cu lapte, spre tinutul celui mai delicios rafinament si-a celui mai marunt capriciu.
Am mazgalit aceste randuri sub directa influenta a unei cutii de ciocolata elvetiana, careia trebuie sa recunosc ca nu i-am rezistat nici un moment. Lucruri mici care fac senzatii mari sa se paleasca.
Un singur lucru reprosez acestui minunat concept de “cutie de ciocolata”: multumesc ca stii sa marchezi momentele speciale, dar chiar nu vezi ca ne transformi pe toti in niste egoisti? drept pedeapsa, am sa te inchid in dulap! pe curand!