Bucureștiul fițelor noastre...

Aseară am văzut un specacol 'simpatic' la Teatrul Act - Orașul. În piesa, personajul principal era într-o permanentă 'pregătire de plecare': nu știa nici unde și nu știa nici pentru cât timp. El (personajul lui Vlad Zamfirescu) nu pleacă undeva, el pleacă de undeva.

Cam așa am venit și eu la București: nu pentru că iubesc Bucureștiul, nu pentru că sunt atrasă de cabluri și betoane, ci pentru că vrut să ies! - Și-am vrut să mă bucur cu alți oameni, și-am vrut să beau cafea în alte locuri, și-am vrut să văd teatru proaspăt.

Am (re)găsit aceleași mirosuri, același accent, aceeași înghesuială, aceiași copii auroaci care țin într-o mână punga ieftină -și la piept, zgribulit sub geacă, un pui de pisică sau de câine- aceeași înghesuială, aceleași tocuri și parfumuri trecând indiferente prin fața acelorași cerșetori bătrâni, același metrou sinistru, aceeași câini vagabonzi, aceleași reclame "cât blocu' ", aceleași manele din aceleași mașini negre, aceleași betoane, aceeași poluare. Apoi sunt cozile... Dacă vrei un covrig, stai la coadă. Dacă vrei o cafea, stai la coadă. Dacă vrei și cafea și covrig, ai ghicit: stai de două ori la coadă. Apoi sunt vânzătoarele: în Cluj trebuie să recunosc că vânzătoarele sunt teribil de plictisite. În București, indiferent dacă vând bilete sau fructe, dacă vând la un colț de chioșc sau la un mall, toate vânzătoarele sunt i-ri-ta-te, aș spune aproape răuvoitoare!

Pe de altă parte (da, există și-o a doua parte), cu bucurie sau cu rușine trebuie să recunoaștem că... ăștia suntem! Și noi ăștia care ne credem 'ăștialalți' (adică altfel decât 'ăia') ar trebui să ne băgăm mințile în cap și șă ne ținem gura. Nu, nu-mi place nici mie Bucureștiul, dar mă tot întreb până când ne vom trata miticii cu atâta superioritate? Până când ne vom considera mai buni și ce ne face mai deștepti? De ce ne plângem când trebuie să venim la București și de ce simțim nevoia să ne justificăm și să asigurăm pe toată lumea că luăm primul tren înapoi?

Tot la București am regăsit aceleași tarabe pline de flori colorate la toate colțurile de stradă. La București 24-FUN are 148 de pagini/săptămână, și la București primăvara vine mai repede. La București poți vezi expoziții și lansări de carte și evenimente culturale "cu caru' ". Numai la București te poți întâlni cu Horațiu Mălăele la stop și cu Maia Morgenstein în holul teatrului, în aceeași seară. Arhitectura Bucureștilor vechi e la fel de frumoasă și Hanul lui Manuc sau Lăptăria lui Enache, la fel de primitoare.

Acesta e Bucureștiul așa cum am început să-l percep: fără să-l iubesc, dar încercând să-l respect pentru ceea ce este... și nu în ultimul rând acceptând că (prea) mult din ceea ce suntem, ca și neam, e aici.