foto: Bogdan Stănescu
Nouăsprezece
Nouăsprezece a fiecărei luni e ziua de aducere aminte. E ziua în care atunci când crezi că ai uitat, îți dai seama că asta nu se va întâmpla niciodată. Nouă mii nouă sute Nouăsprezece minuni și-o întâmplare ciudată. Atât a fost povestea lui.
Cinci luni mai târziu tăcerea e și mai adâncă, amintirile tot mai multe, și regretele tot mai palide.
Cinci luni mai târziu și încă visez.
Cinci luni mai târziu și încă zâmbesc melancolic.
Cinci luni mai târziu și încă oftez greoi.
Cinci luni mai târziu ziua morții și ziua Învierii au fost una și aceeași. Și nădejdea vieții de după moarte a fost mai palpabilă ca niciodată. Pentru prima dată m-am uitat la lumânările aprinse pentru Adormiți cu alți ochi, și-am cântat Hristos a înviat din morți cu altă inimă.
Și roata se învârte: după ultima dată, vine prima dată. Dar niciodată la fel.
Un comentariu:
mie e frica sa nu-l uit de aceea il am mereu in minte in suflet. o verisoara l-a visat ca venise la ea in vizita si cand l-a vazut i-a zis : ce faci tu manule aici ca tu ai murit? si el ia raspuns : da? tu asa crezi,ca am murit? hmm. si a disparut.
Trimiteți un comentariu