marți, 21 aprilie 2009

The fourth in the Trilogy


Aceasta este a patra -și ultima- poveste din șirul întâmplărilor mămăruțelor mele. Bogdan a ajuns la trei bucăți narative, pe când Mihai s-a lăsat după primul episod. Am încercat ceva ușor diferit de data aceasta. Am stabilit un subiect: clișeul, și o tema: sky is the limit. Apoi ne-am propus reciproc câte o fotografie.
Textul lui Bogdan după fotografia aleasă de mine: despre impacturi și așteptări.

Textul meu după fotografia lui Bogdan:

Eseu filozofic explicativ gol și personal

Mămăruțele mele trăiesc bine mersi pe-un fir de iarbă unde-și scriu jurnalele și-și construiesc bucată cu bucată amintirile. În timp ce eu îmi încarc sufletul cu probleme care nu sunt ale mele și mintea cu frământări bine prăjite, ele își joacă joaca, își cântă cântarea și-și zboară zborul. Eu nu le-am creat pe Bubulină și pe Buburuză, ci eu cel mult mi le-am însușit. Le-am adus mai aproape de mine și le-am încărcat cu libertatea care e tot mai puțin a mea. Le-am lăsat să se joace cu toate limitele și să-și cucerească singure mărginirile.

Aș vrea să am curajul să le nimicesc pentru că în joaca aceasta nu ai cum să ieși câștigător, dar pentru că Bubulina și Buburuza nu sunt ale mele, am să le dau drumul. Am să le dau drumul pentru că 'happyendingurile' sunt un clișeu, am să le dau drumul pentru că le iubesc, am să le dau drumul pentru că le invidiez. Oricum am să le dau drumul, dar nu am să le dau drumul oricum.


Final deschis cu abuz de clișee:

Nu trecuse mult de când Bubulina și Buburuza se întorseseră de la oraș. Micuța comunitate de mămăruțe forfotise în jurul lor în ultimele zile, și acum cele două prietene se simțeau precum două vedete epuizate. Văzuseră lumea, cunoscuseră faima, și acum stăteau din nou sprijinite pe marginea gardului de sârmă. Cum că celebritatea nu te face fericit, asta o știe oricine. Că dragostea nu poate fi cumpărată, asta o știa Bubulinul mai bine decât oricine altcineva.

Bubulinul era o mămăruță timida și grăsuță, cu o moacă de tocilar sprijinită într-o pereche de ochelari negri rotunzi. Da, Bubulinul era orb. Și da, Bubulinul iubea Bubulina, deși nu, Bubulina nu iubea Bubulinul. Era simpatic, deși uneori făcea glume stupide. Bubulinul avea o inimă mare și un suflet blând. Era o victimă, dar nu se plângea. El îi aducea Bubulinei mini-trandafiri roșii cu coadă lungă și curățați de frunze până aproape sus. Îi mai compunea și câte o poezie, și cândva, într-o joi seara, îi și cântase la geam o serendadă, suflând într-o frunză aproape uscată. Dar Bubulina nu avea ochi pentru Bubulin. Era și ea oarbă, dar altfel. Ea era populară, pe când el era un nimeni. Și oricât a încercat el să-i construiască o casă și un vis, averile lui nu-i putea cumpăra dragostea, și iată, nici măcar mila.

Deci Bubulina și Buburuza stăteau sprijinite pe gardul de sârmă și se uitau la cerul colorat de apusul fierbinte. Încet-încet, una câte una, apăreau stelele. Nu, mămăruțelor nu le ajunsese. Adrenalina aproape le înălbise bulinele, dar lor nu le era suficient. Avântul acesta nestins le ardea înăuntru și le provoca mereu și mereu la mai mult.
- Bubu, am o idee!
- Da?
- Da, Bubu. Da!
- Păi, ce aștepți? Bagă!
- Auzi Bubu... m-am tot gândit. Mai știi cum făceam concurs pe creanga magnoliei, apoi peste balta de lângă școală, apoi cine se apropie mai tare de foc?
- Da, și am făcut concurs și cine mănâncă mai mulți pureci de plante. Apoi a fost caruselul. Și plecarea la Oraș...
- Bubu... vezi steaua aceea?
- Care?
- Cum care? Aia care se vede mai tare, zise Buburuza arătând către cer.
- Aham. Văd.
După o scurtă pauză:
- Te provoc!
- Mă provoci?
- Da, te provoc. Hai să vedem care ajunge prima acolo sus. Pe pământ ne-am plimbat în stânga și-n dreapta. Poate e momentul să cucerim o nouă dimensiune: sus-jos, și să ne schimbăm orizontul. Ce zici?

Nu departe se auzea sunetul tiptil al pașilor Bubulinului, și zgomotul pe care bastonul lui îl făcea în timp ce pipăia nisipul și pietrișul de sub piciorușe. Bubulina nu avea nici un chef de Bubulin, așa că fără să gândească prea mult a acceptat propunerea Buburuzei.
- Cine dă startul? întrebă Buburuza.
- Șșșșș! Mai încet că te va aude Bubulinul. Aș prefera să nu știe că suntem aici.
- Bubu, doar știi că pe tine te caută. De ce ești așa?
- Hai, dă startul rapid.
- Ok... Trei buline, două buline, o bulină, bum!

Și cele două mămăruțe au început să zboare tot mai sus și mai sus, nu știm până unde. Bubulinul le-a auzit zumzetul și după ce dezamăgit a lăsat trandafirul roșu să-i scape dintre unghiuțe, a oftat adânc și s-a întors în direcția de unde venise. Se simțea complet inutil. Dar știa că până la urmă, dacă iubești pe cineva cu adevărat, îl lași să zboare. Dacă se va întoarce, e pentru tine, dar dacă nu se va mai întoarce niciodată, n-a fost să fie.

Bubulinul a rămas cu ochii în soarele pe care nu-l vedea, pentru că nu-i așa, dragostea este oarbă... Iar Bubulina și Buburuza încă explorează spațiul celest în căutarea fericirii prin mijlocul libertății totale, pentru că, nu-i așa, toți ne imaginăm că dincolo de toate limitele, e Fericirea!

2 comentarii:

dan spunea...

link exchange

veggie2go spunea...

"nu-i așa, toți ne imaginăm că dincolo de toate limitele, e Fericirea"

hmmm... cit de adevarat. Sintem patetici si nerecunoscatori. Si adeseori nu recunoastem momentul de fericire decit dupa ce a zburat.