Sarbatori FERICITE!

Dimineata de craciun – fila de jurnal

25 decembrie. M-am trezit cu ochii cat doua (de ce sa nu pastram “accesoriile” de sarbatoare?!) globuri. Craciun! Craciun?
Anul acesta a fost special, si nu in sensul bun. Sarbatorile de iarna m-au gasit uscata si obosita. Si aceeasi fortare ca in fiecare an- a unei fericiri absolute dar o, cat de utopice – bantuia inima mea. M-am oprit la timp. Mi-am promis un an pauza de la “frustrarea” unui Craciun ideal in care toata lumea e / pare fericita – sau cel putin bucuroasa, zambareata, proaspata si radianta. “Am sa ma bucur de ce am si nu de ce ar trebui sa am”... mi-am spus. Si-am inceput bine, intre cumparaturi si planuri. Mi-am luat timp sa aduc o farama de zambet in casele celor care da, au motive sa fie cu capul in pamant, si-am incercat sa-mi aduc jertfa la altar: multimirea mea – in fapte - pentru coborarea a divinitatii in carne.


Am avut parte de cateva zile bune, dar nimic din ce a fost bun in ele... n-a avut de a face cu Craciunul. NIMIC! Mi-am purtat sufletul de pe un mal pe altul. Colindele si serile de Craciun, si decoratiunile, si tot ce a avut de a face cu sarbatoarea m-au lasat pe uscat. Nu si cadourile. Ele au avut de a face cu prietenia! :)
Ironic: o crestinatate intreaga a sarbatorit venirea Mantuirorului si Salvatorul sufletelor noastre, dar sufletul meu s-a simtit calcat in picioare cu brutalitae. Intr-adevar, Craciunul se sarbatoreste intre oameni.

Aceste randuri au un caracter haotic. Putini sunt cei care stiu despre ce am fuserit eu aceste randuri. Si mai putini sunt cei care pot intelege ce e in inima mea. Dar ma intreb: oare cati sunt cei care, fara ipocrizie, pot spune despre Craciunul 2007 ca a fost unul care le-a schimbat viata!