inainte de plecare...

Arta de a crede...

In toamna lui 2006 decideam “peste noapte” impreuna cu o prietena sa mergem “la Dunare” in zonele inundate si sa dam o mana de ajutor la bucatarie, fara sa avem cea mai vaga idee despre ce ne asteapta. Multora dintre voi v-am povestit experienta mea de acolo, altii ati vazut probabil expozitia de fotografie din Timisoara, cu portretele copiilor.

N-as fi crezut niciodata ca intalnirea spontana cu micutii aceia imi va schimba atat de radical viata, si ca ma va face sa-mi doresc sa bat cele cateva sute de kilometri cu fiecare ocazie care se iveste. Nu-mi imaginam ca am sa port in ganduri si-n rugaciune niste omuleti cu care am petrecut doar cateva ore. Si mai ales nu credeam ca un an de zile va dospi in mine dorinta de a aduna o mana de oameni si de a ma intoarce cu “ceva” la copii, ceva mic si poate neinsemnat, dar ceva ce le-ar putea ramane ca o experienta de neuitat. Multi dintre ei sunt analfabeti, multi dintre ei n-au fost niciodata mai departe de 15km de casa, multi n-au tinut niciodata in mana o carte de colorat, sau o piesa de puzzle. Dintre cei multi as dori sa-i putem cunoaste pe cativa. Chiar daca nu le putem schimba vietile intr-o saptamana, le putem oferi cateva zile stropite cu culori, povesti si jocuri, care sa le ramana ca o amintire de neuitat la care sa revina zambind cand painea nu va ajunge pe masa.

De cand aceasta “nebunie” s-a nascut in mine, am simtit la fiecare pas mana lui Dumnezeu impingandu-ma de la spate. Dar cel rau si-a varat coada ca intotdeauna, si de data asta la propriu. de curand m-a muscat un caine, si de atunci umblu prin spitale, dupa veterinari, dupa adeverinte, vaccine si asa mai departe. Apoi am aflat de moartea colegului meu de banca din clasele primare si generala, un individ extraordinar. Si sunt sigura ca ispitele vor veni in continuare. Batalia e mare, dar stim de partea cui luptam. Fie ca aceasta experienta sa intareasca in noi ceea ce credem, sa ne faca sa credem ce stim, si sa ne reveleze ceea ce e departe de cunoasterea noastra. Desi ma simt complet depasita de multi factori, sunt linista stiind cine tine sforile. Asadar, nadajduiesc (in ciuda timpului foarte scurt) ca banii se vor strange, ca voluntarii se vor tine de cuvant, si ca Dumnezeu isi va arata puterea din nou.

(...)