Parca era ieri. Ieri pe la ora 13. Eram in fata usii, veniseram de la scoala. Atunci mi-ai zis pentru prima data: cuiva ii place de tine. Sigur ca stiam. Am ghicit din prima. Mi-ai zis ca am dreptate, dar mai era cineva. Am stiut ca erai tu. Ai fost primul. Primul care mi-ai zis, stalcit si rusinat: imi place de tine. Mi-ai scris biletele cu inimioare si pe banci era scrijelit cu varful de la creion Tudor+Emma=love. Ma conduceai acasa, si pe drum cumparam chipsuri si guma de mestecat de la chioscul de pe colt. Eram inalti amandoi, si-am stat in aceeasi banca o vreme. Am impartit radiere, teme, telefoane si idei. Spuneam bancuri si radeam de aceleasi prostii. Si ce daca eram in clasa intai?
Anii au trecut si te-am vazut in fiecare zi crescand. Erai preferatul profesorului de istorie in fata caruia toti tremuram si care ne lovea peste cap. Stateai in ultimele banci, in bataia luminii, si ne uimeai cu raspunsurile tale. Eram in clasa a 7a cand tu stiai deja toate partidele politice si orientarea lor, si pur si simplu sclipeai cand venea vorba de istorie.
In ultimii ani, m-am gandit mult la viitorul tau. Asteptam sa aud despre tine intr-o zi cand vei fi mare, si vei avea lumea la picioare. Acum totul s-a prabusit. Mai putin amintirile. Azi te-am vazut din nou. Erai cu ochii inchisi. Dar nu mai erai nici tu, si nu mai era nici viitorul tau. Odihneste-te in pace, suflet bun.
Nadajduiesc ca intr-o zi ne-om revdea, si vom trai cel mai stralucit viitor impreuna, vesnic.
Cu dor,
Colega ta de banca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu