cu și despre Poliția Română. sau fără.

Trebuie s-o spun pe asta, deși mi-e teamă că am să mă plictisesc pe parcursul propriului meu text, de propriile-mi cuvinte. Pe scurt:

1. Expozițiunea: Doi polițiști pedepsesc traficul pentru un covrig

Azi, de dimineață eram în mașină cu fratele meu, undeva pe lângă Central. Pe banda noastră de mers era staționată o mașină de poliție (în dreptul linii continue). Fratele meu dă s-o depășească (trecând implicit pe contrasens), da-i zic, chicotind:

- Stai mă așa cuminte în spatele lor, poate se face coloană și cineva claxonează. Ar fi fain.

Unul din polițiști era bine-mersi la .... Covrigi. 

În fine, bine-nțeles că din coloana formată foarte rapid, unul s-a găsit să facă zgomot. Atunci pe geamul mașinii cu autoritate rutieră dar fără cai putere a ieșit un braț terminat într-o mânecă scurtă albastră cu manșetă albă, și ne-a făcut semn să trecem, ca unei mici ciurde de ovine.

Ușor amuzată de situație, încep să fac bășcău. Fratele meu:

- Păi vezi? Ai ce scrie pe blog.

- Naaaa, zic eu. Nu am punct culminant, nu am deznodământ. E doar o observație plictisitoare despre doi polițiști care pentru un covrig cald încurcă orașu' într-o zonă centrală la o oră de vârf, doar pentru că "pot".

2. Punctul culminant. "Bravo Pisi! Hai să vezi ce-ai făcut!"

Ei bine, spre după-masă, s-a consumat direct un punct culminant, fără niciun avertisment.

Ieșirea din Mănăștur, pe sub pod, spre Polus, E60. O mașină oprește brusc. Următoarea oprește brusc. Urmăm noi, care oprim "la timp", dar la limită. Următoarea mașină oprește și ea, tot la limită, dar oprește. Din spate de tot o Astra neagră se izbește de Mercedes care se izbește de noi care ne izbim de Ford (sper că nu le-am încurcat ordinea). Mașina din fața Fordului a apucat să-și salveze astfel fundu'. Nu știm exact ce viteză a avut pisi (domnișoara) din Astra, cert este că și-a anulat complet fața mașinii - care de altfel nici n-a mai pornit - și a reușit să avarieze încă trei mașini.

În fine, Poliția este chemată dar (atenție) nu vrea să vină, deși mașina "vinovată" nu poate fi dusă la constatări pe roți. Gândul mă duce instant (ați ghicit) la covrigărie ("or fi la covrigi", îmi zic). 

Dar stai, parcă de nicăieri apare un echipaj format din doi tinerei apare. Nino-nino...opresc lângă noi, constată mașinile, întocmesc un proces verbal, și pleacă.

Incidentul (accidentul) s-a petrecut la ora 16.40, la 35C. La ora 18.30 eram tot acolo, chiar daca temperatura a coborât la 33C. Am fost surprinsă cât de pașnică și prietenoasă a fost toată lumea implicată, deși să fim serioși, 3 ore din viața oricui sunt o valoare. Ce sa mai vorbim de nervii și stresul reparațiilor ulterioare. Oricum, "oricui i se poate întâmpla" era pe buzele tuturor. Foarte ardelenesc acest episod.

Stănescu îmi întinde pe geam procesul verbal și eu încep să-l citesc, plictisită și topită. Între rândurile mâzgălite în plictiseală, reușesc să disting cuvântul APĂ. Apă? Ce apă? De unde apă? Încerc să refac fraza, și aflu cu stupoare că domnișoara A. din ultima mașină (vinovata, ca să spunem așa) a pierdut controlul autovehiculului din cauza "apei de pe carosabil", și s-a lovit de prima mașină, care s-a lovit de a doua și tot așa. La 35 de grade afară și soare puternic, și daca ai scăpa un pahar de apă pe jos s-ar evapora instant. Unde mai pui lipsa ploilor de XX zile la Cluj. Peste toate astea, domnișoara vinovată s-a ales doar cu un avertisment (nicio amenda, niciun punct).

AICI am încheiat textul azi-noapte, pe la 1. Bine-nteles ca m-am plictisit de el. Dar azi s-a întâmplat ceva și mai oribil, altceva "demn" de pus pe blog, deși nu are acțiune, nici un subiect prea bine închegat, ce să mai vorbesc despre introducere sau cuprins...

3. Deznodământul: C. 

Azi am urcat pe autobuz spre casă, în jur de ora ... habar n-am. (ce e asta? oricum nu e declarație). În urma mea au urcat mulți alții, astfel încât am încercat să le fac loc pe culoarul dintre scaune. Un domn pe la 50 de ani, mic de înălțime și gârbovit de spate stătea în mijlocul acestui interval, și nu se dădea dus.

- Nu vă supărați, n-ați vrea să mergeți puțin mai încolo, să mai poată urca lumea!?, îl întreb politicos.

Nu răspunde nimic. Nu se mișcă deloc. Mă irită. Îmi scot din poșetă biletul și printr-o greșeală (wow, dar ce greșeală), breteaua poșetei mele îl atinge pentru o secundă. Domnul (căruia îi vom spune C.) începe să gesticuleze iritat, ca și când ar exista o musca invizibilă, sau ca și când ar vrea să se asigure că tot autobuzul știe că mânuța lui a fost atinsă. Închid poșeta și stau cuminte. Cum altfel, în căldura asta copleșitoare?! Încep să simt că cineva miroase a alcool, da' rău. Mă uit în stânga și dreapta, dar tot el îmi era suspect. C. mă călca pe nervi, nu știu de ce. Era genul de om lângă care sigur nu îți dorești să stai în picioare, pe căldură, în autobuz. Iritată, m-am așezat pe un scaun, fix în soare, dar nu l-am pierdut din ochi pe enervantul C. Cam la două stații distanță, un domn înalt se ridică foarte brusc de pe scaunul aflat chiar în dreptul lui C. și începe să strige (a se citi: înjure), indicându-i unde să își țină mâna (pe bara de sus, nu pe bara atașată scaunului pe care domnul stătea). Scandal în toată regula, se pare că domnul C. l-a atins cu mâna pe spate.

C. îmi era antipatic rău, fără să știu de ce, (chiar dacă reacția domnului de pe scaun a fost oricum foarte deplasată). C. și-a cerut politicos scuze, și s-a prins de bara de sus.

Au mai trecut o stație, două și cu coada ochiului eram tot pe C. cel antipatiC, când am văzut (n-o să mă credeți, dar e adevărat) pe plasa lui "de Napolact", urme de sânge, grețos prelinse de sus până jos. Am început să să mă gândesc ce altceva ar putea fi (zeamă de cireșe - riiight, la 12 lei kilu', cine-ar prăda bunătate de fructe?! sos de roșii - nuuuu, era mult mai lichid și transparent; acuarelă - am râns singură. domnu' ăsta părea inginer convins, nici urmă de boemie în "sânge"). Și în timp ce îi tot studiez eu plasa și mai coboară unu'-altu' din autobuz, observ că piciorul stâng al pantalonului era plin de sânge, de sus până jos. Sânge-sânge, nu vopsea, ketchup, sau zeamă de fructe. Nu știu eu multe despre sânge, dar îl  când îl văd, îl recunosc. Mai mult, era sânge "împroșcat", fix ca în filmele de groază. Erau pete mari și pete mici, stropite, unele scurse. Erau proaspete, e clar; încă "luceau", nu erau uscate, și nici maro. Omu' ăsta era într-un autobuz plin de oameni, se purta "nenatural", și era PLIN de sânge. Doamna de lângă mine a observat și ea, și se uita suspicios când la el, când pe geam. Am început să mă întreb ce ține C. în plasa Napolact, dar oricât mi-aș fi imaginat eu organe umane calde, cred că nu erau decât niște integrame. și arma crimei. poate.

Mi-ar fi plăcut să-l confrunt în fața autobuzului plin, să-l întreb: domnule, pe cine ați omorât, că nu-i Crăciun să tai porcu' și sunteți plin de sânge. Sau poate: Domnule, nu vă supărați, sunteți plin de sânge și mi s-a făcut rău. Cred că v-ați tăiat pe undeva, da, și v-a curs și pe plasă. Sau: vă rog să mă urmați la secția de poliție, fără comentarii!!! Da' cine știe, poate mă urmărea și mă omora, și eu nu vreau să mor!

Oricum, cel mai scabros moment a fost acela în care.... of, cum să și spun asta, că oricum nu mă va crede nimeni?! Cred că omu' avea sânge și pe mână, nu mult, dar suficient cât să....  murdărească bluza doamnei care stătea jos pe scaun în dreptul lui. Dânsa avea o pată roșie, proaspătă, fix în dreptul mâinii domnului C.

Am coborât la aceeași stație. Am stat la stop, apoi am trecut împreună. L-am urmărit cu privirea, gândindu-mă oare câți criminali sunt între noi, așa, la stop, în autobuz, în magazin. M-am gândit și la filmul lui Cristi Puiu care dacă nu m-ar fi plictisit în halu' ăsta, probabil (?) mi-ar fi plăcut! 

x. Epilog.

E ora 1.51 a.m. si sunt tare, tare obosită. Mă gândesc că poate după aceste rânduri am să fiu chemată la secția de poliție pentru o declarație, dar atunci vom avea un Epilog în adevăratul sens al cuvântului și o încheiere mai consistentă a acestor texte cu și despre Poliția Română decât aceasta. 

Să auzim numai de bine.

Notă:

• La prima oră drăguța mea bunică m-a sunat să mă întrebe ce s-a întâmplat, că citise despre accident pe internet și s-a speriat că am fi pățit ceva. Țin să subliniez faptul că NU au existat victime, doar ușoare lovituri la cap și zgârieturi de la centura de siguranță (pe care dacă nu am fi purtat-o, probabil am fi lovit parbrizul).
• C. vine desigur de la Criminal. Am să mă gândesc pe viitor la un scenariu pentru sângele scurs pe el și plăsuca lui.