Romanisme

Am s[ ]ncep prin a-mi cere scuze c[ un text despre caracterul rom\nilor e lipsit de caractere rom\ne;ti!
Scrijelesc aceste randuri de pe un computer care nu imi apartine, si care nu are caracter (iar eu, la randul meu, nu am vointa si nici timpul necesare insusirii lui)!


25 august, ora 8:50, o cofetarie din buricul targului. O portie imensa de zaharuri pentru micul dejun impreuna cu B.
Din anticamera se aud bubuituri, lovituri, taieturi. Ne zicem:
- asta e o chestie foarte romaneasca, sa te trezesti in sunete de santier!
In blocuri se intampla tot timpul. Romanii nostri incep sa bata cuie inainte sa se spele pe dinti, in timp ce isi beau cafeaua fiarta in ibric.

Explicatia
Se da un musafir ne-roman care doarme intr-un bloc de romani, in Romania. Neromanul se trezeste in batai de ciocan. Explicatia gazdei:

Scenariul I: optimistul si spiritul de solidaritate
Aici la noi, in fiecare bloc, cel care se trezeste primul dimineata ii trezeste pe toti ceilalti cu batai insistente in oale, calorifere, tevi sau ce poate produce mai mult zgomot! Este important sa se auda de la orice etaj pentru ca depindem unul de altul sa prindem troleul, sau sa ne trimitem copiii la scoala, sau sa ajungem la timp la serviciu, sau sa ne plimbam cainele dimineata. E ca si cum am fi tot timpul cu familia in tabara. Suntem foarte uniti, si asta se vede. Solidaritatea este una dintre caracteristicile principale ale poporului nostru!

Scenariul II: pesimistul si scarba nationala
Numai in Romania se poate intampla asa ceva: bubuit de manele pana noaptea tarziu si lovituri de ciocan de dimineata. In lumea civilizata asa ceva nu se intampla. Aici cand se trezeste unul trebuie sa-i trezeasca pe toti, si parca fac cu schimbul, ca in fiecare dimineata sa fie cineva cu alarma. Romanii defapt nici nu lucreaza, si atunci cand o fac din necesitate si in regim de urgenta, se asigura ca aude toata lumea. De-aia se lucreaza dimineata si in orele de liniste! Atunci toti sunt acasa, linistiti...

Oricum ar fi, este cert faptul ca pentru a aduce o imbunatatire intr-un spatiu dat, e nevoie de mizerie si poate de putina harmalaie. Intr-un cuvant mai cuprinzator, de inconfort. Dar ceva imi spune ca nici peste granita galagia e mai putin galagioasa dimineata cand la ora 8 vecinul isi tunde gazonul!

[1-0!]

Cum vine toamna peste ochi, și peste flori, și peste buze, și peste morminte

- Mai bine m-ai ține, puțin, în brațe, și-am înceta cu prostiile astea! îi spuse P. blând, aproape șoptit, într-o seară de vară. R. oftă înduioșat. Îi era atât de dragă ființa aceasta plăpândă și firavă care se afla lângă el, cu el, și care era într-un fel a lui, încât aproape îi dădeau lacrimile. Fără să mai spună nimic, o îngrămădi între brațele lui, și o sărută afectuos pe gât.
[...]
... Nu se știe cu exactitate cât timp trecu, dar până să își deschidă ea ochii, noaptea deja alunecase peste apusul de după deal și stelele se înbulziseră pe albastrul zdravăn al cerului. P. își ridică ușor nedumerită capul de pe umărul lui R. și privi în jur la mulțimea de beculețe aprinse undeva în depărtare. Câte un bec pentru fiecare suflet, îi spusese el cândva. Acum mai mult ca niciodată, toate sufletele străluceau acut. Luminițele pământului și luminițele cerului îi strângeau la mijloc pe cei doi și sutele de martori tăcuți. Aerul se răcise, vântul sufla viu între pietre, și parcă întreg universul stătea cu urechile ciulite, în așteptarea cuiva.

Un foșnet discret în pomul din apropiere, două secunde de liniște, și izbirea primei frunze de asfalt! Așa s-a furișat invizibilă și alunecoasă, Toamna. Intrată pe poarta din spate, ciupi Verii prima frunză. Vădit iritată, Vara se întoarse cu o sprânceană ridicată din drumul ei, și încercă să-și păstreze calmul care o caracteriza. Dar jucăușă, Toamna mai despinse o frunză. Și încă una. Și încă una. P. și R. priveau curioși dar totuși rezervați această hârjoneală aparent copilărească. Pitiți și nemișcați, nu îndrăzneau să spună nimic, de teama de nu fi auziți. Vara era deja furioasă. Primele păsări își schimbau direcția de zbor, și noaptea se lăsase mult prea devreme anul acesta. Vara nu mai avea cu cine lupta și privirea plină de satisfacție de pe fața Toamnei o enerva la culme. Cu un gest plin de ură dar și de curaj, își apucă dușmanul de gât și printre dinți întrebă Toamna ce caută atât de devreme.

P.și R. erau îngroziți. Nu se știau ce final putea avea acest război cosmic, și era un risc pe care au decis tacit să nu și-l asume. Cu grijă să nu fie remarcați, se ridicară tiptil de pe bancă, și fără să scoată un cuvânt, se furișară pe aleea care îi scotea la lumină. Când în urma lor rămăseseră doar câțiva câini care scormoneau plictisiți pământul, P. și R. o luară la fugă spre gardul care delimita cele două lumi.


Aceasta a fost noaptea în care Toamna a înjunghiat Vara, în care Leopardul a fugit de Căprioară, și în care P. și R. au sărit gardul cimitirului, tocmai când echipajul de poliție trecea pe acolo.